Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

se împreun`. Inten]ia v`dit` de a „regiza” un dialog între aceste piese face
din ele o unitate între elementele c`reia se contruiesc raporturi de simetrie,
contrast cromatic, încadrare în forme diferite alte pânzei de parc` materialitatea
suportului ar genera suprafa]a pictat` în mod natural. Dialogurile lui Iacob
problematizeaz` din nou reprezentarea. De[i decorative, acestea insinueaz`
întotdeauna gravitatea medita]iei specific` genului „natur` moart`”. Preferând
titlul „F`r` titlul” pentru tablouri extrem de diferite, Iacob indic` faptul c`
tenteaz` reprezentarea de dincolo de reprezentare sau figurativul înscris în
figur`, esen]a lucrurilor din care se constituie. „F`r` titlu” egalizeaz` lumea
lucrurilor [i a fiin]elor în sensul ontologiei heideggeriene a operei de art`. Interesant
este faptul c` îns`[i tema dublului pare s` fie înrudit` cu tabloul lui
Van Gogh pe care-l analizeaz` Heidegger în Originea operei de art`. Ca [i în
cazul transpunerii în oper` de art` a perechii de pantofi uza]i, tablourile „F`r`
titlul” surpind elementul autentic, „natura real` a lucrului” în „neascunderea
∂adev`rul∑ propriei fiin]e” (Heidegger în traducerea lui Thomas Kleinnger [i
Gabriel Liiceanu). Dac` în cazul lui Van Gogh aspectul de dublu era natural,
Iacob îl adaug` prin crea]ie pentru a înt`ri ideea de crea]ie. El creaz` dublete
[i astfel pune în oper` procesualitatea operei.
Defini]ia lui Heidegger, conform c`reia opera este „ex-punerea unei lumi” [i
„pro-punerea p`mântului” -- adic` aducere la suprafa]` a materialit`]ii închise
în sine -- (74), deschide o alt` posibil` interpretare a acestor tablouri. Florile,
castanele, merele, co[urile de pia]`, vazele, fructele, portretele sugereaz`
„vastitatea lumii” (69) pe de o parte prin lista limitat`, pe de alt` parte, prin
reduplicarea lor care st` pentru toat` diversitatea fiin]elor [i lucrurilor care
descind dintr-o singur` materialitate. Pentru Iacob, aceast` materialitate este
culoarea, care, tocmai pentru c` este esen]a operei, func]ioneaz` asemeni
operei astfel c` „men]ine deschis deschisul lumii” [i „aduce în deschis pe cel ce
se închide” (69). Poate mai mult decât în cazul oric`rui alt artist contemporan,
lui Iacob i se potrive[te cel mai bine discu]ia lui Heidegger asupra „instal`rii
adev`rului în oper`” (88) în raport cu ideea reprezent`rii. „Producerea unei
fiin]`ri care ∂...∑ n-a existat niciodat` [i care nu va mai ap`rea vreodat`” (88)
î[i are un echivalent în reprezentarea decontextualizat` a obiectelor la Iacob.
Plutind suspendate ca în formula suprarealist` a lui René Magritte, obiectele
pictate de Iacob sunt fiin]`ri unice în ciuda versiunilor multiple care refac tema
central` întotdeauna cu un detaliu modificat. Astfel tocmai multiplicitatea este
pus` s` lucreze pentru ideea de unicitate, re-producerea alterat` pentru ideea
de re-prezentare. Adev`rul crea]iei const` în crea]ia îns`[i [i nu în realismul
reprezent`rii, contextualizarea corect` sau anedoticul verificabil.
Ioan Iacob este un pictor fascinat de modalitatea în care claritatea reprezent`rii
poate ambiguiza sensul imaginii astfel încât privitorul s` se îndoiasc`
de valoarea denominativ` a reprezent`rii. Bucuria estetic` pe care o provoac`
tablourile lui Iacob compenseaz` incertitudinea cu privire la sensul figurativ
al imaginii. Pentru a complica [i mai mult lucrurile, pictorul intr` în jocul reprezent`rii
[i amestec` planurile atunci când are posibilitatea de a participa
la vernisaje sau de a poza pentru albumele sale. Fie î[i acoper` fa]a cu un
autoportret pe care-l folose[te ca masc`, fie se plimb` cu bicicleta prin galeria
unde-i sunt expuse tablourile de parc` acestea ar fi pur [i simplu obiecte din
afara spa]iului artistic. Operelor sale Iacob nu le mai acord` statutul „înalt”
de „opere de art`” ci le confer` aceea[i valoare ontologic` cu a celorlalte
lucruri. Lucr`rile sunt prezentate f`r` apanajul gloriei [i f`r` autonomie fa]`
de circumstan]e; ele sunt perfect încadrate contextului real ca „ustensilele”
lui Heidegger. Ustensile ale delect`rii vizuale [i intelectuale datorit` formei
EX PONTO NR.4, 2008
107