Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.4, 2008
40
– De unde [tii c`-l vei cunoa[te?
– Dup` chipul t`u, Aurimetta! „Dup` o noapte de joac`, adesea în zori
am fost iar`[i/ Sprinten s`-ncep alte trebi, zdrav`n asemeni la trup” 5 . Sclav`
Briseis, al t`u Ahile a sosit de la r`zboi: Aurora îns`[i te-ar invidia pentru
str`lucirea ta!
Poet tic`los [i b`g`re], cu nas de copoi! Era chiar atât de evident? M-am
pomenit râzând [i i-am turnat în crater din vinul cel mai bun:
– Asta-i din partea casei, Publius!
A amestecat mai pu]in` ap` ca de obicei [i a b`ut, surâzând în t`cere
spre mine.
– Azi vine încoace tat`l fetei, l-am anun]at. Disear` v` întâlni]i, aici.
A dat din cap, lini[tit.
Seara a cerut-o v`rului meu pe Tzinta, s` aib` grij` de cas`; le-am t`lm`cit,
deoarece v`rul meu, Eioneus, nu cuno[tea limba grecilor tomitani [i cu atât
mai pu]in pe cea a romanilor. Era nevoie ca tat`l fetei s` accepte o asemenea
cerere pentru ca ea s` p`r`seasc` familia, nem`ritat` fiind. În plus, ca str`in
de neamul ge]ilor, poetul roman trebuia s` se prezinte [i dinaintea preo]ilor
ge]i cei mai mari ai locului pentru a le cere bun`voin]a, deoarece s` al`turi
un get de un roman – sau chiar grec – era ca [i cum ai vrea s` amesteci
untdelemnul cu apa. Publius a venit preg`tit cu vorbele dulci pe care i le cuno[team
[i pe care le rostea din inim`, dar [i cu o pung` destul de dolofan`
cu dinari romani republicani, din argint bun. V`rul meu s-a uitat la el pe sub
sprâncene – oricât îl b`tusem eu la cap dinainte, tot a morm`it ca un urs
fl`mând – a întins punga spre Bârcsan, spre a fi prezentat` la sanctuarul lui
Zalmoxe, iar eu l-am l`murit pe roman c` tat`l fetei avea s` primeasc` darul
doar dup` acceptul marelui preot din Apollonios; altfel nu. Cam pleo[tit dup`
aceast` baie rece, poetul a plecat spre cas` destul de repede, a doua sau a
treia zi urmând s` mergem cu to]ii la sanctuar.
A doua zi dis de diminea]` a tr`snit în ora[ vestea r`zboiului de la
Aegyssos. Nu se poate descrie tulburarea ce s-a stârnit, cum s-au adunat
cet`]enii în fa]a cl`dirii Bulè-ului din Agora, cum au furnicat solda]ii romani
din garnizoan` între bar`cile lor din marginea portului [i turnurile de paz`,
cum [i-au verificat armele, cum au l`sat de repede la ap` cor`biile doar de
curând trase pe uscat, la iernat! Destui ge]i urm`reau cu aten]ie cum ace[ti
romani nesuferi]i, îngâmfa]i [i brutali [tiu s`-[i preg`teasc` riposta într-un
timp atât de scurt; s-a auzit apoi c` cetele de tâlhari sarma]i, ge]i [i bastarni,
încuraja]i de succesul ge]ilor cuceritori ai Aegyssos-ului, î[i înte]iser` prompt
atacurile asupra tomitanilor [i solda]ilor romani; strategii ora[ului b`nuiau chiar
c` sunt în leg`tur` cu ge]ii de dincolo de Donaris [i c` încercau astfel s`-i
]in` în loc pe romani [i pe regele trac pân` la venirea deplin` a iernii, când,
se [tie, Donarisul înghea]` [i cetele ge]ilor trec dincoace, în prad`, f`r` s` le
pese, ajutându-[i fra]ii din Aegyssos. Devenea primejdios s` ie[i dintre zidurile
ora[ului, mai ales dac` erai roman. M-am sf`tuit cu Bârcsan, cu Eioneus [i
cu Mirxas ce s` facem cu poetul.
– Am început un lucru [i îl voi termina, indiferent c` e vorba de un roman
sau get, se zburli Eioneus. Tu, veri[oar`, crezi c` un roman exilat aici de
st`pânul lui poate fi mai folositor fetei decât orice get de treab`; eu îl v`d pe
acest Publius Ovidius Naso ca pe un b`trân înv`]at, dar care totu[i nu va fi
niciodat` altceva decât un roman, adic` un du[man al ge]ilor.
– Vorbe[te foarte frumos de noi, e politicos…