Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.4, 2008
170
\n stol.// Era un timp c~nd tor]ionarii/ se ascundeau \n potire de floare,/ [i-n
sufletele celor condamna]i nu se produceau avarii, / ci numai dureri imaginare.”
(Descrierea unui vis). çn dou` poeme, Via]a \n celula num`rul [apte [i Poemul
spa]iului \nchis, realitatea \nchisorilor «epocii de aur» este rememorat`
la modul direct. Poetul a tr`it el \nsu[i st`rile ei atroce, sentimentul nimicitor
al dezumaniz`rii: „Acolo [i cuvintele sunt brutalizate;/ c~nd \[i scot tor]ele,/
Cineva le love[te c-un bici!/ Ele se retrag, ca solda]ii-n tran[ee,/ organizeaz`
ap`rarea [i preg`tesc noul atac./ Ies iar`[i cu tor]ele-n fa]`,/ [i iar Cineva leamestec`,
le-mpr`[tie ca semin]ele-n vrac./ ßi diminuate, nel`sate \n corp/
s`-[i duc` lumina, s` construiasc` forturi de piatr`,/ ele nu mai pot s`-ntre]in`
o vatr`/ ocrotitoare; [i se retrag ca fiin]a din fa]a unui acid,/ se-n`bu[`, se
calc`-n picioare,/ [i-n urm` r`m~ne-un lichid/ (fostul suflet?) f`r` densitate [i
f`r` culoare” (Via]a \n celula num`rul [apte). O alt` evocare autobiografic`
re]ine atmosfera tragic`, reflectat` halucinant \n imagina]ie [i [ocul resim]it
de copil la prima lui \nt~lnire cu teroarea istoriei. Reg`sim aici precipitarea
evoc`rilor labi[iene: „…Cum glasul tatei l`sa peste f~n`rie d~re de s~nge/
cum mama \ncremenea ca o tulpin` \n iarn`/ cum alergau ziarele [i amintirile
pe drum/ roase de-ntreb`ri \ngrozitoare…” (çntoarcerea aceea). Altundeva,
Arthur Porumboiu actualizeaz` motivul torturii morale a „erorilor” din poezia
lui Labi[, \ntr-o viziune co[maresc` de blestem [i desc~ntec a celui pedepsit
\n infern pentru pactul \ncheiat cu nedreptatea; tr`darea, dispre]ul [i ura, prin
simpla nenumire [i trecere sub t`cere a R`ului: „Tu e[ti Eroarea!// Ca un ocna[
]i-ai s`pat \n suflet/ domeniul mor]ii;/ nu-i lini[te acolo,/ nu-i lini[te!// ßarpele \]i
va sparge degetele,/ [arpele \]i va intra-n auz,/ [arpele te va sp`la pe umeri,/
[arpele va fi p`tura ta,/ [arpele \]i va acoperi craniul/ cu o calot` de ghea]`!//
Vei fi paznicul pe[terei umede.” (Co[mar). çn alt poem de atitudine moral`,
Cel care a tr`dat t`c~nd este condamnat \n infern s` priveasc` la infinit vidul
pe care \l produce nep`sarea lui fa]` de semeni: „Cel care a tr`dat t`c~nd,/ va
mai tr`da \nc` o dat`;/ pe tat`l s`u \l va r`stigni/ pe t`cerea lui./ Piatr` va fi El,/
ochii lui vor fi compac]i/ [i nu vor putea s`-i descopere-acolo/ urmele durerii./
Limba lui va fi de piatr`/ [i-at~t de grea \nc~t/ o armat` cu arme cu tot/ s-ar
face ]`nd`ri sub ea./ Cel care-a tr`dat t`c~nd/ nu se ucide pe sine,/ ci prive[te
nep`s`tor/ golirea p`m~ntului/ de fra]ii ce i-au adus/ p~inea [i vinul.”
Toate aceste reflec]ii, \nv`]`minte [i moralit`]i ocazionate de examenul
retrospectiv al trecutului individual [i colectiv totodat`, \n fond acceptabile,
ne dezv`luie o nea[teptat` resurec]ie a romantismului (\n accep]ia mai profund`
a termenului, \n prezenta etap` de sintez` [i concentrare a ideilor [i
motivelor poetice proprii, decantate [i sedimentate deja \n timp. Una dintre
atitudinile tipic romantice const` \n refuzul lumii exterioare, a c`rei superficialitate
rezid` \n predominan]a naturii asupra spiritului. Descoperim astfel,
cu surpriz`, \n poemele lui Arthur Porumboiu inova]ii [i dezvolt`ri ale acestei
tematici a mundanit`]ii goale. Platitudinea concretului utilitarist genereaz` aici
o produc]ie serial` de metafore ironice, de pild` \n acest poem ce reediteaz`
motivul nop]ilor din lirica romantic`: „O, nu de frigul concret ca o platform` de
ciment (s.n.),/ m` tem, ci de clipele, de clipele/ c~nd \n sufletul meu se poate
intra/ precum \ntr-o sal` de a[teptare./ O, de at~tea lumini t`v`lite-n noroiul
gerului de Noiembrie/ sufletul meu se istove[te,/ [i nimeni nu-mi ofer` un
spa]iu protector!/ Nop]ile mele sunt reci ca manechinele/ dintr-un muzeu de
cear`.” (Nop]ile). Birocra]ia („miriapozii birourilor”), reduc]ia la cifre statistice
a existen]ei umane („Vin cifrele-n galopuri satanice”), zeificarea „Necesit`]ii”,
civiliza]ia cinic`, lipsit` de spirit [i suflet („cu[ca civiliza]iei”), \nregistrarea celor