Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

singur`tatea, dragostea sau problematica religioas`. Un orizont ontologic mai
înalt atinge poezia unor O. Nimigean, Ioan Es. Pop [i Iustin Pan]a, rapsozi
gravi [i rafina]i, în vreme ce un Cristian Popescu sau Constantin Acosmei
r`mân poe]ii cotidianului tragic [i derizoriu în acela[i timp. F`r` a fi excesiv
de sumbr`, poezia acestor ani este invadat` – dac` nu chiar guvernat`, ca
în cazul liricii de o prospe]ime cadaveric` a unor Cristian Popescu sau Ioan
Es. Pop – de imaginile mor]ii, care se insinuaz` în lumea textului fie prin figuri
funebru str`lucitoare, ca la autorii men]iona]i, fie i se asociaz` o semnificativ`
imagistic` sexual`, ca în poezia unui Daniel B`nulescu. Patriotismul lubric,
experimentat ini]ial de Daniel B`nulescu [i dus la apogeu de Mihail G`l`]anu
[i „dou`miistul” Marius Ianu[ reprezint` f`r`-ndoial` un alt loc comun al
nou`zecismului, frecventat de poe]i dintre cei mai diferi]i. În sfâr[it, poezia
nou`zecist` recupereaz` [i ludicul, pe care îl folose[te ca atare sau îl resemantizeaz`,
transformându-l într-un instrument al retoricii de nuan]` funebr`
(Cristian Popescu).
O întrebare incitant` este cine sunt „str`mo[ii, str`bunicii, m`tu[ile [i
unchii” literari (Radu G. ¥eposu) ai poe]ilor care au debutat în deceniul trecut.
De[i ar fi poate util` discutarea „caietelor de lecturi” str`ine ale scriitorilor
din aceast` perioad`, vom r`mâne în grani]ele literaturii autohtone pentru
a deduce, în spirit c`linescian, mergând în r`sp`rul diacroniei, care sunt
modelele reactivate de nou`zeci[ti. O enumerare aleatorie poate porni de la
Caragiale (recuperat pe scar` larg`, datorit` „actualit`]ii” sale brusc reactivate
[i invocat [i în discursul politic), de la care nou`zeci[tii în frunte cu Cristian
Popescu iau gesticula]ia buf` sau ata[amentul pentru kitsch. Din stan]ele
lui Bacovia, un poet precum Constantin Acosmei preia, ducându-le la limita
ultim`, tehnica gestului decupat [i disperarea seac`. Proteicul Arghezi, poeta
faber, ar putea foarte bine s` reprezinte una dintre preferin]ele literare ale
lui O. Nimigean, ca [i C`linescu cel din „poemele otilice” (Antonio Patra[)
sau Blaga (ale c`rui sonuri melancolice, rafinat nuan]ate, se simt în poezia
„grav`” a poetului ie[ean).
Foarte vizibil` este, în poezia nou`zeci[tilor, formula retoric` a lui Geo
Bogza cel din Poemul invectiv`. De la Marin Sorescu, Cristian Popescu [i, pe
urmele sale, T.O. Bobe preiau ludicul grav, iar suprarealistul Gellu Naum [i
oniricul Leonid Dimov sunt modelele declarate (dar nu asimilate organic) ale
unor Ruxandra Cesereanu [i Nicolae ¥one, adep]i ai unei poezii-delir. Poetica
exersat` de un Virgil Mazilescu pare s` fi reprezentat sursa de emula]ie
pentru mul]i dintre autorii afirma]i în deceniul trecut, iar influen]a poeziei lui
Mircea Iv`nescu se simte mai ales în versurile lui Iustin Pan]a. În sfâr[it, dintre
antecesorii lor optezeci[ti, de la care preiau formula retoric` [i temele eului,
noii poe]i îi prefer` în special pe histrionici [i pe poe]ii cotidianului prozaic [i
bufon, în frunte cu Mircea C`rt`rescu, scriitor care este, dup` caz, pa[ti[at
la modul serios sau polemic.
Poezia care se coaguleaz` la începutul anilor nou`zeci este în configura]iile
ei generale una proteic`, polifonic`, hibrid`, vizibil înclinat` spre
experiment, având ambi]ia declarat` de a schimba fa]a literaturii române [i,
în consecin]`, una mai pu]in conving`toare din punct de vedere estetic. Chiar
dac` striden]ele în care abund` majoritatea tipurilor de discurs exersate acum
au fost brevetate de unii critici drept inova]ii curajoase, iar agresivitatea [i
pornografizarea adesea nemotivat` a limbajului poetic trec drept tentative de
a detabuiza o poezie sufocat` de livresc. Definitorie pentru aceast` poezie a
crizei (resim]it` [i la nivelul mijloacelor de expresie), a taton`rilor, ni se pare
EX PONTO NR.4, 2008
141