Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.4, 2008
108
care vine ca o continuare a materiei (pânza, culorile de ulei sau de ap`) sunt
percepute ca familiare. Reprezentarea din tablou este familiar`, tabloul însu[i
devine un obiect familiar. Iacob aduce astfel în apropierea privitorului lucruri
esen]iale pe care privitorul adesea le ignor` sau pe care nu le vede în nuan]ele
cele mai potrivite cu natura lor. Culoarea [i figura se servesc reciproc pentru
a da valoare contururilor nesemnificative, dar adev`rate ale lumii.
GETA DELEANU
Ioan Iacob [i tenta]ia metafizicului
E xpozi]ia Întunericul ro[u impresioneaz` [i seduce prin tot: culoare, compozi]ie,
concep]ie. Imaginile din tablouri, parc` puse sub o gigantic` lup`, dezv`luie
o lume format` din obiecte simple [i personaje a c`ror interpretare modern`
este dus` pân` în ultimele consecin]e.
Astfel: vase, flori, fructe, p`s`ri, animale, portrete, nuduri, tratate fiecare
în parte, vorbesc despre o lume real` proiectat` într-un timp parc` dincolo
de timpul real, într-un univers atemporal desprins de reperele concretului, cu
trimiteri în transcenden]`. Dincolo de obiectul pictat se afl` conceptul obiectului.
Abordând obiectul real cu mijloace de interpretare personale Ioan Iacob
pare a fi u[or de în]eles [i descifrat; în realitate, pictura sa con]ine sensuri ale
formei [i culorii pe care le în]elegi revenind senin la medita]ie. Compozi]iile
vaste pictate în culori vii, explozive la care trude[te mult în reveniri succesive,
încarc` energetic privitorul. Preferin]a artistului c`tre un gen pictural sau altul
este egal repartizat`. Nu sunt favorizate nici peisajul nici natura static` sau
portretul. Pictura lui Iacob te fascineaz` [i te emo]ioneaz` în acela[i timp. Ea
este simpl` doar în aparen]` c`ci impune sensuri pe care fiecare privitor le
poate detecta în solitudinea medita]iei. Ea este captivant` [i lini[titoare prin
cerul misterios [i prin culoarea ireversibil frumoas`. Iacob nu se teme de negru
precum impresioni[tii ci îl domin` [i-l echilibreaz` ca în tabloul cu vasul cu
flori multicolore pe fondul negru. Pictura lui Iacob te stimuleaz` în`l]ându-te
spiritual, te înv`luie în lumina ei calm`, dulce [i blând`, desc`tu[ându-]i energii
suflete[ti [i spirituale ce te cople[esc [i te invit` s-o prive[ti mereu [i mereu.
Aceast` pictur` ce une[te modernul cu clasicul, figurativul cu nonfigurativul,
tradi]ionalul cu modernul, detensioneaz` privitorul [i-l înal]` la valoarea [i
în`l]imea creatorului ei într-o zon` liber` de constrângeri contingente.
Privitorul este exaltat de culoare, covâr[it de m`rimea [i for]a ce o degaj`
lucr`rile sale în contrapunct cu senin`tatea ce te cuprinde admirând lucr`rile de
mici dimensiuni sau acuarelele. Este ca o muzic` ce te înv`luie în armonia ei
când \n acorduri joase [i pline când în tonuri suave [i înalte asemenea trilurilor
unei p`s`ri rare. Lini[tea interioar` ce te cuprinde „privind” aceast` muzic` [i
bucurie ce te înal]` „exultând” aceast` pictur` te fac s`-]i dore[ti s-o tr`ie[ti
mereu. Aceast` simfonie ce te cl`de[te ai vrea parc` s` nu se mai termine.