Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

Radu Vancu analizeaz` cu acribie graficul interesului critic pentru poezia lui
Iv`nescu la un critic versat [i competent precum Nicolae Manolescu. Ini]ialul
con de umbr` este explicat atât prin intermediul mecanismului disimulatoriu
al unei identit`]i poetice discrete cât [i prin acela al unei propensiuni a criticii
[i cititorilor vremii pentru o afirmare decisiv` a recuper`rii unei dimensiuni a
lirismului fa]` cu nonpoezia practicat` manufacturier în cadrul realismului-socialist,
în detrimentul unei dimensiuni experimentale, novatoare a liricii pe care
o exemplific` poezia lui Mircea Iv`nescu. Cum men]ionam mai sus, criticul
porne[te de la un singur poem, primul, atipic pentru Iv`nescu, [i caracteristic
pentru genera]ia ’60, Nichita St`nescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru,
singurul poem care anticipeaz` metaforismul liricilor [aizeci[ti [i chiar mai
mult decât atât, atest` posibilitatea poetului de a se înscrie pe acest parcurs
care i-ar fi adus succesul atât la public, cât [i în critica literar`. „Sonet despre
Unire” ap`rut într-un context bizar, maxim ideologizat, constituie primul poem
tipic iv`nescian a c`rui analiz` prilejuie[te criticului o l`rgire a contextului
spre o evaluare a derapajului ingenios, subtil al poeziei pe o tem` cu impact
politic c`tre un intimism nereprezentativ ideologic. În opinia criticului, acest
poem inaugureaz` o direc]ie major` a liricii iv`nesciene, intertextualismul
structural, asigurând ceea ce dup` un termen al lui Matei C`linescu, criticul
nume[te relizibilitate, dubla lectur` a ordinii de semnifica]ie introdus` de intertext
[i recitirea întregului text utilizat prin citare, parafraz` sau pasti[`. De
fapt, criticul deschide o întreag` problematic` a recept`rii operei, [i implicit o
critic` a criticii, prin aceasta captând de fapt chiar natura ei aparte, aparen]a
accesibilit`]ii fiind dublat` de complica]iile pe care le creeaz` intertextualitatea.
Întregul demers critic al lui Radu Vancu se bazeaz` pe fundamentul teoriei
literare într-o combina]ie inedit` cu sensibilitatea poetic` a criticului, un foarte
bun [i discret poet, decelabil` în lecturi [i afinit`]i. În acest sens, exist` [i o
amprent` stilistic` puternic`, cu mici [i benigne derapaje pe alocuri, pu]in
stranie pentru un critic, [i în tot cazul fermec`toare.
Este greu de spus în ce a constat alchimia metamorfozei poetice iv`nesciene,
îns` discu]ia în care ne atrage Radu Vancu are toate premizele unei
reevalu`ri a canonului postbelic prin includerea lacunelor decisive, poe]i ca
Mircea Iv`nescu, Leonid Dimov sau Gelu Naum, recupera]i tardiv. A doua
problem` cheie o constituie tocmai acest drum ascuns, aceast` cotitur` care
are loc chiar la început, semnalând, în acela[i timp, traseul unei întregi genera]ii.
Nu este singura dat` în carte când Radu Vancu î[i sprijin` arhimedic o
afirma]ie pe analiza unei singure poezii, ref`când cu acribia unui experimentat
istoric literar contextul edit`rii ei [i configurând „estetica” iv`nescian`.
O alt` chestiune l`murit` de Vancu este cea a etichetei biografiste pe
care o prime[te aceast` poezie. Via]a [i opera poetului se aseam`n` prin
exersarea continu` a discre]iei, „primum movens a poeziei iv`nesciene” din
care criticul face un termen cheie a în]elegerii liricii [i personalit`]ii lui Mircea
Iv`nescu. Termenul, pe care-l reg`sim [i în titlu, este investigat pe mai multe
paliere pornind de la demersul hermeneutic al lui Matei C`linescu, devenind
un fel de termen umbrel` pentru o serie de recontextualiz`ri inedite. Vancu
disociaz` aceast` liric` de „biografismul extrem” al poe]ilor americani care-i
servesc drept model, personi[tii John Berryman, Frank O’Hara, Kenneth Koch.
Provocarea pe care o ofer` „biografismul interior” al liricii iv`nesciene ]ine
de punerea în context livresc a acestei poezii care vorbe[te despre sinele
poetic prin intermediul unei poezii a rela]ion`rii absolute, înlocuind biografia
cu bibliografia într-un gest tipic borgesian. Într-un capitol extrem de intere-
EX PONTO NR.4, 2008
159