Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.4, 2008
32
p`l`vr`geau în dialectul grecesc tomitan, cu accent getic: b`rba]i de felurite
vârste, unii mai tineri, al]ii mai pu]in, dar to]i cet`]eni ai ora[ului, îndrept`]i]i
prin legea greceasc` s` poarte arme grele [i s` apere zidurile. În sinea mea
zâmbeam: acas` îi a[teptau nevestele [i copiii, dar ei preferau p`satul meu
de mei [i vinul acri[or, pe care îl beau amestecat cu ap`, dup` obiceiul grecilor.
ßi, fire[te, dup` ce au ispr`vit [i au pl`tit, n-au zis m`car un „mul]umesc,
Aurimetta”, ci au morm`it în b`rbi [i s-au îndreptat c`tre u[` în z`ng`nit de
zale, spade [i coifuri, prea plini de propria importan]` pentru a mai b`ga în
seam` o crâ[m`ri]` get`. Fire[te, le cuno[team felul [i nu m` omoram cu
firea. ßi atunci unul din ei, un ins firav [i destul de b`trâior, s-a întors din u[`
spre mine [i a zis:
– Foarte bun terciul, gazd` drag`; p`cat c` n-ai garum, un strop l-ar fi
f`cut perfect!
Ceilal]i au izbucnit în râs [i l-au b`tut pe umeri:
– O, zei! Nu ne punem cu gustul sclivisit al unui roman!
De[i purta straie sold`]e[ti tomitane, ar fi trebuit s`-mi dau seama c`-i
roman dup` obrazul ras [i p`rul scurt pe care-l purta; probabil c` b`rbierul
cet`]ii îl avea de client bun. Grecii î[i l`sau mai des barb` [i plete, ca orice
b`rba]i adev`ra]i; doar romanii risipeau averi întregi în punga b`rbierilor pentru
privilegiul de a ar`ta în final spâni ca muierile. Iar gândul c` exista pe lume
ceva numit „garum”, care m` ]inea la un strop distan]` de perfec]iune, m-a
r`nit destul pentru a-i replica:
– ßtiu c` sunt destule mânc`ruri care plac doar celor crescu]i cu ele,
romanule, ca de pild` ciorba neagr` a spartanilor, pe care numai un lacedemonian
o poate pre]ui. Aici, la noi, ciorba o facem din orice [i o pre]uie[te
toat` lumea.Adu-mi o amfor` din acel garum [i te voi mul]umi [i pe tine cu
mâncarea mea.
Ochi[orii c`prui ai romanului s-au holbat brusc:
– O amfor` întreag`, muiere nebun`? O, Jupiter Fulger`torule! N-are
tezaurul ora[ului destui sester]i s` pl`teasc` o amfor` de garum!
– Atunci un [ipule] cât cele de parfum lydian, romanule, ca s` g`tesc pe
gustul t`u. Sau m`nânci f`r` comentarii cele preg`tite de mine, în casa mea,
în felul meu.
– Pe to]i zeii, neîmblânzit` muiere! exclam` el, dup` care surâse deodat`,
aproape sfios: Ei bine, drag` gazd`, iart` preten]iile exagerate ale unui b`trân
nepoliticos. E prima osp`t`rie din Tomis în care bucatele g`tite mi-au amintit
de îndep`rtata mea copil`rie. Cine g`te[te aici, dumneata sau altcineva?
– Eu, dar m` ajut` o nepoat`. E priceput` mai ales la pr`jituri.
– A[a? a devenit [i mai interesat romanul cel b`trâior, [i [i-a scuturat
punga. Ce pr`jituri a copt azi nepoata ta?
– Pl`cinte cu crem` de brânz` dulce, ou` [i miere.
– Cu nuc` [i migdale? insist` el.
– Rumenite în tav`, romanule. Aurii, cu o coaj` crocant` [i moi ca puful
în`untru, cu stafide de Creta, coapte din cea mai fin` f`in` de grâu care poate
fi g`sit` pe acest ]`rm al Pontului Euxin.
La aceast` descriere – când vreau, m` pricep s` stârnesc pofta de mâncare
[i unui patrician s`tul de ospe]e! – romanul se r`suci spre ceilal]i:
– Vre]i pl`cinte?
Unii scuturar` capetele, dar doi r`maser` pe loc; aveam a[adar trei mu[terii,
[i am dat zor la buc`t`rie dup` nepoat`:
– Tzinta!