Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

– ßi cum ai vrea s` fie el, un exilat, aici? Tu îmi spuneai c` are ochii basileului
Augustus pe el, c` orice mi[care de-a lui e raportat` la Roma de ceilal]i
romani afla]i aici cu treburi diferite… Pe ace[ti romani Publius îi viziteaz`, le
vorbe[te, trimite scrisori prin ei la Roma, datorit` lor [i a propriei sale educa]ii
alese a ajuns respectat de or`[eni [i ocrotit de basileul Rhoemetalces, a[adar
e un du[man puternic: [i în casa lui vrei s-o trimi]i pe Tzinta mea? Politic
vorbind, ai dreptate; dar asta va însemna cumva c` fata va fi nevoit` s` se
închine la zeii romanilor ori la statuia unui muritor?
– De aceea preotul va fi cel ce hot`r`[te, vere. Ar trebui s` plec`m cât
mai iute la Apollonios, e la doi pa[i de Tomis.
– Doi pa[i mari, preciz` Bârcsan rânjind. Pân` la sanctuarul lui Zalmoxe ne
a[teapt` câteva cete de sarma]i [i de ge]i turba]i de furie, care abia a[teapt`
s` reteze gâtul unui roman. Iar b`trânul t`u poet, Aura, nu pare prea curajos.
Îi va fi team` s` plece la drum.
– ¥ie, în locul lui, nu ]i-ar fi team`?
– Mi-e team` de zei, nu de moarte, ripost` Bârcsan (ah, ce mai iubeam
seme]ia asta a b`rbatului meu!) Dar el e roman, nu get: e corect s`-i d`m
de ales.
– Mda…
Eram curioas`, recunosc, s` v`d sufletul acestui roman; s`-l pip`i, s`-l
încerc, s` v`d dac` „voin]a” lui de a o avea pe Tzinta va ceda sub amenin]area
mor]ii. Cu]itul meu nu-l impresionase; poate s`biile curbate, cumplite, ale
tâlharilor ge]i [i sarma]i vor avea mai mul]i sor]i de izbând`. L-am chemat,
a[adar, pe poet la han [i i-am prezentat situa]ia; poate am [i înflorit-o ni]el,
din dorin]a tainic` de a-l vedea palid [i tremurând. Ei bine, a p`lit [i a tremurat
când i-am explicat ce-l poate a[tepta la drumul spre sanctuar, dar [i-a înf`[urat
mai bine toga în jurul corpului osos – se înc`p`]âna s`-[i poarte tunica
roman` [i sandalele, c`ptu[ite cu lân`: ce s`-i faci, obiceiuri de-o via]`! – [i
s-a îndreptat, cu ochii-i c`prui în ochii mei:
– Pot s`-]i vorbesc cinstit, Aurimetta, doar pentru urechile tale?
– Fire[te, Publius.
ßi-a fr`mântat buzele ve[tede câteva clipe.
– E[ti femeie [i în]elegi altfel anumite lucruri. Eu între zidurile blestemate
ale acestui ora[ m` sufoc, mor încetul cu încetul. Destul de rar scap în diferite
drumuri scurte, de ici-colo. A, n-am nimic cu oamenii, îi respect [i-i pre]uiesc;
dar zidurile m` sup`r`, nesiguran]a m` sup`r`, locurile m` sup`r`…
– C` nu sunt Roma.
– Nimic pe lumea asta nu se compar` cu Roma! Iubesc Roma, o visez,
e încrustat` în carnea [i sângele meu, e str`lucitoare, e s`la[ul zeilor, doar
Olympul o întrece!
– Zeii grecilor [i ai romanilor pot fi foarte cruzi cu muritorii, Publius.
Elanul i se frânse la vorbele mele. Am continuat:
– Ai sup`rat un zeu din Olympul Romei [i te-a aruncat între zidurile Tomisului,
anume ca s` jele[ti mai mult ceea ce ai pierdut. Crud zeu, Publius! Noi,
ge]ii, când Sabazios ne amenin]` cu fulgerele sale, îl lovim cu s`ge]ile. Nu
mai jeli Roma, poetule! Fii get! Râzi sor]ii în fa]`, pentru c`, dac` e[ti pios [i
respec]i Legile frumoase, Belaginele, zeii nu-]i pot lua altceva decât via]a.
M` privea cu ochi mari, înfrico[at. I-am s`rutat fruntea palid`.
– Râzi, romanule Publius, [i bucur`-te de aceast` c`l`torie nesperat` în
sufletul neamului meu. Poate c` la cap`tul ei te a[teapt` sabia ce-]i va reteza
beregata, sau poate c` o femeie î]i va zâmbi. Ce alegi?
EX PONTO NR.4, 2008
41