Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

un roman care va avea soliditatea pânzelor lui Cézanne (cum v-am promis).
Vladimir Ologu care dore[te s` tr`iasc` în peisajul spiritual al stepei (dorin]`
dup` o existen]` prenatal`, cum ar numi-o Kirkegaard), evadând dintr-o via]`
limitat` de contingen]e, constatând, în cele din urm`, c` încercarea sa este
zadarnic`, comunic` fiului s`u Lotar taina vie]ii ascunse, îndep`rtându-i exaltarea
prin propria moarte. Intona]ia cu care Lotar afirm`, la sfâr[it: „Nimic. A
murit”, înseamn` o revenire la realitatea comun`. Hot`r`[te s` se supun`
mamei sale, realitatea îns`[i, [i legilor vie]ii de pe p`mânt. Fiecare act are o
atmosfer` proprie, oarecum neverosimil`, totu[i potrivit` întregului: „câmp care
germineaz`”, „pa[ii unui om, în întunecime”, „câmpia f`r` hotare”.
Mi-am evocat teatrul de art`. De[i nu am v`zut decât dou` piese de teatru
înainte de a înf`ptui drama mea, am încercat s` introduc inedite elemente
regizorale. Artificiosul, pe care l-a]i sesizat în leg`tur` cu sinuciderea nejustificat`
a Mary-ei, lipsa de conflict exterior – întreaga pies` p`rând o bâjbâial`
în întuneric, întrerupt` brutal de adev`rata risipire, moartea – faptul c` în cele
patru acte personajele sunt str`ine unele de altele, în]elese doar de Vladimir.
Pe scen` se afl` tot timpul dou` personaje, ceea ce ar duce la o decolorare a
suitei dramatice, dac` regizorul nu va avea îndemânarea s` le „pun` în scen`”
cum se cuvine. A[ suferi s` constat c` piesei i s-a conferit un alt sens decât
cel adev`rat. Am gândit, atunci când am scris-o, c` foarte probabil va r`mâne
necunoscut` marelui public. Perspectiv` care îmi este indiferent`, mi-am
propus doar ca cei care m` pot în]elege s` se bucure de aceast` realizare. A[
fi de acord, de asemenea, cu cineva care mi-ar m`rturisi c` piesa nu poate fi
jucat`, din anumite motive pe care le presupun.
V` mul]umesc, înc` o dat`, pentru generozitatea dumneavoastr`, pre]uirea
dumneavoastr` îmi este încurajatoare.
Pavel Chihaia
Articolul lui Petru Comarnescu (dup` lectura piesei Via]a ascuns` [i
nuvelelor Poteca de argint [i probabil Orbul [i Friguri), publicat în Universul
Literar, 25.02.1945:
Petru Comarnescu: Un scriitor nou, Pavel Chihaia
Acum câtva timp, am citit în manuscris o pies` Via]a ascuns`, ce mi-a
impus printr-unele calit`]i atât de rare la dramaturgii no[tri. Lucrarea era, mai
înainte de orice, a unui literat [i nu a unui îndemânatic dramaturg. Se înf`]i[a
în ea via]a unui b`rbat timid, destr`mat, plin de chinuri [i obsesii, profund nefericit,
urm`rit mereu de imaginea mamei [i a iubitei, pe care îns` le ocole[te
în contractul cotidian, tr`ind, mai mult de unul singur, sentimentul pentru aceste
fiin]e dragi.
Via]a eroului era urm`rit` în fazele ei esen]iale, de la tinere]e pân` la moarte
a[a cum procedeaz` O’Neil cu Nina Leeds în Straniul Interludiu. Fire[te, f`r`
vitalitatea atât de tipic` [i zguduitoare a dramaturgului american.
Dar erau [i în piesa necunoscutului autor – a[a cum mi s-a p`rut mie,
schematic`, cu goluri [i f`r` o articulare dramatic` deplin` – scene [i gesturi
nespus de emo]ionante, t`lm`cind mizeria [i suferin]a omeneasc`. O ironie
adânc`, sarcastic`, dureroas` înv`luia via]a personajelor, dovedindu-mi c` am
dinainte o lucrare scris` de un om cu avânturi [i viziuni substan]iale, dep`[ind
tot ce e m`runt [i nerelevant. Neputin]a de a fi în]ele[i unii de al]ii, abisul dintre
genera]ii, limitele înguste ale vie]ii noastre se desprind din aceast` dram`, în
care purul [i destr`matul erou are a face cu o prostituat`, cu un cioclu [i cu
un fiu, care nu poate pricepe c` [i tat`l s`u a avut cândva o via]` interioar`,
EX PONTO NR.4, 2008
77