Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

Erudi]ia criticului se poate vedea într-un excelent capitol, „Discreta Dame
Mérencolye”, care constituie în mic [i un avizat [i rafinat studiu comparatistic.
În acest capitol, Radu Vancu plaseaz` poezia lui Mircea Iv`nescu pe filiera
analizei intertextului devenit aici întrucâtva [i un alibi pretextual în contextul
unei teme care beneficaz` de o enorm` extensie cultural`, melancolia,
[i unde tratatul lui Robert Burton, Anatomy of Melancoly, se întâlne[te cu
studiile pe aceast` tem` ale lui Jean Starobinski, Klibanski, Panofski, Sax
etc. Melancolia iv`nescian` este tratat` atât la nivel biografist ca „anxietate
a identit`]ii” cu propriile motiva]ii legate de accidentul biografic, cât [i textual
prin filozoful Starobinski care vede în proliferarea intertextului un simptom al
melancoliei. Criticul [tie s` discearn`, s` construiasc` triunghiular – doi poe]i,
Mircea Iv`nescu [i John Berryman [i un critic literar, Starobinski – un caz prin
decupajul avenit al contextului cultural al temei. De altfel, compara]ia dintre
John Berryman [i Mircea Iv`nescu apare pe mai multe paliere ale demonstra]iei
relevând abilitatea cu care criticul focalizeaz` punctul de articula]ie
care sus]ine arhitectura c`r]ii. Ea relev` o alt` important` ipostaz` a poetului,
cea de traduc`tor, iar „traducerea, în]elegem, este astfel, la o con[tiin]`
melancolic`, complementul intertextualit`]ii”. Demersul comparatistic reface
cercul hermeneutic la un alt nivel prin migra]ia temei dinspre poemul lui Alain
Chartier „Espérance ou Consoloation des trois vertus, Dame Mérencloye”
sau dinspre iconologia consacrat` în calendarele medievale c`tre tema donei
gelida din poemele iv`nesciene.
Radu Vancu închide cercul hermeneutic cu o excelent` parantez` critic`
referitoare la situarea lui Mircea Iv`nescu printre poe]ii postmoderni avant
la lettre de c`tre Mircea C`rt`rescu în Postmodernismul românesc. Teza lui
Mircea C`rt`rescu este demontat` cu elegan]`, care vine atât din acurate]ea
demonstra]iei, cât [i din reala pre]uire pe care tân`rul critic o are pentru scriitor.
Pe rând, criticul relev` c` poezia lui Mircea Iv`nescu nu privilegiaz` sursele
de influen]` poetic` anglo-saxone în detrimentul celor franceze [i germane,
c` nu putem discuta de un „biografism extrem” precum la John Berryman în
The Dream Songs, ci de unul fals, apocrif, fiind vorba de „o ocultare programatic`
a biograficului prin sistemul de referin]e culturale mai mult sau mai
pu]in recognoscibile” sau cum spune [i mai inspirat criticul „biografia fiind
discret sublimat` în bibliografie”; nici „prozaismul” liricii sale nu se sus]ine,
criticul ar`tând just c` nu este vorba de o programatic` renun]are la metafor`
în aceast` poezie, [i unde teza neartisticit`]ii, în sens clasic, a acestei poezii
cade de la sine. Radu Vancu reu[e[te s` demonstreze conving`tor c` poezia
lui Mircea Iv`nescu nu este una a vis`toriei evanescente [i a medita]iilor de
nimic ca tr`s`turi ale unei gândiri slabe specific postmoderne în teoria lui
Gianni Vattimo din Gândirea slab`, ci relev` un sens profund existen]ialist
disimulat la nivelul acestei discre]ii, secretivit`]i constitutive definit` ultimativ,
sintetic ca„ „reprimare a ceea ce [tii ca exprimare a ceea ce e[ti”, ca „neîncetat`,
nerezolvat` dialectic` între reprimarea [i exprimarea realit`]ii profunde
a fiin]ei poetice”.
Cartea lui Radu Vancu dep`[e[te limitele unei monografii prin propunerile
critice adiacente, care vizeaz` pozi]ii puternic consolidate critic, locuri comune
solide. Îl ajut` faptul demonstrat în carte c` poetul se afl` cumva la r`scruce
de vânturi, lirica sa reprezint` un punct de inflexiune, de articula]ie atât pentru
o schimbare de gust, cât [i pentru o muta]ie canonic`, care a permis relocarea
poeziei iv`nesciene în ultimii ani, dar [i aceea a unei întregi genera]ii „discrete”
[i i-am amintit en passant pe Leonid Dimov, Gelu Naum. În plus, fapt care
EX PONTO NR.4, 2008
161