Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

la Bra[ov”, „Cenaclul de mar]i” etc.) nu s-au contopit într-o mi[care general`.
Cât prive[te caracteristicile literare care ar individualiza noua promo]ie,
criticul men]ioneaz` „radicalitatea atitudinii generale fa]` de realitate”, ceea
ce conduce (nu se precizeaz` cum) la „[tergerea grani]elor între genuri prin
împrumuturi [i contamin`ri, reconsiderarea textului ca loc geometric al viziunii
tradi]ionale, moderniste [i al textualismului”. Aceast` idee va fi nuan]at`, la
aproape un deceniu distan]`, de c`tre Marin Mincu. „Criticul f`r` genera]ie”
folose[te pentru demonstrarea teoriei textualismului un e[antion de „nou`zeci[ti”
mult l`rgit [i plaseaz` promo]ia ’90 pe ultima treapt` a textualiz`rii, g`sind
c` „argumentele axiologice” ale procedeului, lipsind din textele promo]iei ’80,
„se contureaz` abia în discursul nou`zeci[tilor care au recuperat accentele
sl`bite ale poeticit`]ii [i-[i consolideaz` un concept poetic nou, mai autentic,
prin propunerea unor noi paradigme” 6 (de c`tre Cristian Popescu, Paul Daian,
Daniel B`nulescu, Ioan Es. Pop [i, în al doilea val, Mihail G`l`]anu, Mircea
¥uglea, Adela Greceanu). Statutul lor „post-textuali[ti, autentici[ti, post-apocaliptici”
deriv` mai cu seam` din radicalizarea libert`]ii fa]` de textul care
devine, astfel, un construct ofensiv.
Surprinz`tor de lucid` se dovede[te analiza pe care o realizeaz` Dan
Silviu Boerescu în eseul Terasa, publicat în acela[i num`r din revista „Luceaf`rul”.
Dup` ce persifleaz` gândirea de tip Thibaudet, criticul sus]ine
ideea de ruptur` cu genera]iile anterioare printr-o caracterizare de bun-sim]
a „scriitorului nou`zecist”, în bun` parte valabil` pân` azi. Mai precaut decât
Lauren]iu Ulici, Boerescu sus]ine, chiar dac` sofistic, solidaritatea cu genera]ia
a individualit`]ilor creatoare tocmai prin „marea lor diversitate”. Dincolo
de cli[eul „unitate în diversitate”, criticul pasionat de [arade intuie[te câteva
tr`s`turi pertinente ale nou`zecismului: „renun]area la exclusivismul de gen”,
crearea unor personaje (lirice) „bântuite de obsesia identit`]ii”, polivalen]a
preocup`rilor literare a scriitorilor [i implicarea acestora în „ordinea moral` a
lumii”, astfel încât textele lor ilustreaz`” efectele unor experien]e ontologice,
decantate social”.
Boerescu va reveni cu o spumoas` demonstra]ie în prefa]a la antologia
Sfâ[ierea lui Morfeu (1994) unde propune un tablou semi-serios al muta]iilor
esen]iale care se produc în trecerea de la optzecism la nou`zecism. Astfel,
poezia deceniului zece anun]` o nou` „genez`”, întrucât „recupereaz` ingenuitatea
adamic` prin revalorificarea unor categorii stilistico-umorale precum
derizoriul mahalagesc, mi[toul citadin, miticismul post-caragialian”. În
continuare, Boerescu propune o suit` de opozi]ii între optzecismul „erotizant
[i ironic”, „orgolios [i masochist”, care „pare s` fi ajuns la o stare similar`
menopauzei, c`ci frustrarea sa [i-a epuizat con]inutul” o dat` cu moartea
comunismului [i nou`zecismul care este „un juisant neostoit”, jonglând cu o
„erotic` pervers`”, de „coloratur` sadic`”. Nou`zeci[tii, defula]i [i relaxa]i, ar
fi f`cut trecerea de la „sexul canonic” (optzecist) la „perversiunea androginic`”
nou`zecist`. Dincolo de [arada acestor taxonomii sexuale, criticul avanseaz`
ideea de epuizare a optzecismului prin supralicitarea procedeelor pe care
le-a utilizat o vreme cu mari foloase. Ipoteza nu se verific` îns` dac` avem
în vedere faptul c` poetica optzecist`, chiar dac` a atins un anumit grad de
manierism în preajma revolu]iei, când lupta cu cenzura limita într-o m`sur`
considerabil` nu numai arsenalul retoric, a c`p`tat un suflu proasp`t dup`
momentul ’89. Cât despre nou`zecismul care ar „juisa neostoit”, e adev`rat c`
în deceniul zece gustul pentru experimentul în poezie a fost foarte pronun]at
([i bine realizat de câ]iva poe]i printre care Cristian Popescu, O. Nimigean,
EX PONTO NR.4, 2008
139