Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

degera Hadesul [i-i vor înghe]a cele trei râuri decât s` ridice fiii lupilor 2 temple
unui muritor, fie el [i basileul romanilor!” au zis ei. Eu am remarcat atunci c`
histrienii [i tomitanii în`l]aser` deja statuia imperatorului Augustus în temple
[i-i aduceau ofrande, ceea ce-i mul]umise tare pe solda]ii romani din Ripa
Thraciae, care vegheau la ap`rarea ora[elor Pontului. B`rbatu-meu, care
altminteri e om bun ca pâinea cald`, mi-a tras atunci singura palm` din via]a
lui [i a ]ipat: „Tu s` taci, muiere proast`, [i s`-]i vezi de negustoria ta, nu te
b`ga în politic`!” Sigur, când era vorba s`-mi cear` bani eram bun`, da’ la
politic` eram proast`, a[a? De parc` nu politica regelui nostru Zyraxes ne
împu]inase neamul [i-l adusese la cheremul romanilor, de parc` nu politica
z`ng`nitului armelor ne împr`[tiase prin toate cet`]ile grece[ti de patruzeci
de ani încoace, iar pe mine m` adusese aici, în Tomis, copil` refugiat` din
calea r`zboiului. Curând aveam s` împlinesc cincizeci de ani, [i la vârsta asta
o femeie e socotit` deja b`trân`: oare nu trecusem prin destule necazuri,
pentru a în]elege c` lini[tea e un dar al zeilor pentru care oamenii trebuie
s` pl`teasc`? Dac`, de pild`, tomitanii ridic` statuie în templu imperatorului
roman [i-i jertfesc vi]ei [i coco[i ca unui zeu, nu se cheam` asta c`-[i pl`tesc
lini[tea de la zeii romanilor, care le-au devenit st`pâni? Mi-a pl`cut întotdeauna
de greci: s-au b`tut ei cât s-au b`tut cu Roma, pe vremea lui Mithridate,
dar când au v`zut c` romanii sunt mai tari [i le-au c`rat zeii la Roma, s-au
supus atât de bine încât îi vor face [i pe romani greci, a[a cum i-au f`cut pe
persani [i pe egipteni, prin Alexandru cel Mare. Oi fi eu muiere proast` în
politic`, dar ascult pove[tile oamenilor. O crâ[m`ri]` bun` – [i eu sunt cea
mai bun` din Tomis! – trebuie s` aib` vin bun [i urechi deschise c`tre sufletul
clien]ilor; a[a curg dinarii, straterii [i tetradrahmele în punga mea, cum curge
vinul meu în craterele clien]ilor [i cum [tiu s`-i mul]umesc îndestul pentru a-[i
spune p`surile în r`bd`toarele mele urechi. N-oi fi eu arhistrateg ori agorathet
– fiind eu doar o femeie get`, ]inut` prin legea greceasc` departe de treburile
cet`]ene[ti – dar am dat la via]a mea destul sfat [i ajutor celor n`p`stui]i, ca
s` mi se duc` vestea din Histria pân`-n Callatis. „Aurimetta leoaica” [i hanul
meu, „Leul de Aur”, sunt cunoscute în Ripa Thraciae, a[a cum [i eu cunosc
destule pove[ti, auzite de la marinari, negustori sau c`l`tori, în patruzeci de
ani de via]` tomitan`. Iar scribul `sta nevrednic, nepotu-meu Mirxas, care
pune în litere pe t`bli]e ceea ce vorbesc eu, se uit` la mine pe sub sprâncene
dar nu cuteaz` s` morm`ie: [tie c` l-a[ pocni peste ceaf` de îndat` ce m-ar
sup`ra cumva comentariile lui. ßi, întrucât la vârsta mea înc` mai pot ridica
în spinare un sac de grâu, iar anii nu m-au gârbovit chiar atât încât s` nu pot
admira chelia majorit`]ii b`rba]ilor din jurul meu, scatoalca mea l-ar da de-a
berbeleacul pe nepot, a[a cum a dat destui cheflii obraznici, care o credeau
pe Aurimetta o gâsc` bun` de pip`it sau de jumulit…
A[adar, în diminea]a aceea rece [i ploioas` tocmai m` întorsesem din
hambar în sala mare a osp`t`riei, dezam`git` [i îngrijorat` de pu]in`tatea
proviziilor, de por]ile închise ale ora[ului, de tulbur`rile de afar`, [i m` întrebam
cum voi putea face rost de f`in` în acest Tomis ce tremura sub s`ge]ile
du[mane [i se baricadase între ziduri. ßi a intrat în urma mea, în sala cald`,
schimbul de noapte al turnului, solda]i zgribuli]i, uzi, dornici de mâncare
fierbinte [i de vin. ßtiam ce le trebuie: p`satul meu de mei, fiert cu ou b`tut,
brânz`, mirodenii, [i o bucat` zdrav`n` de unt deasupra, s` se topeasc` în
aburii p`satului [i s` înv`luie strachina de lut într-o mireasm` zeiasc`. Sosirea
mânc`rii la mas` a fost întâmpinat` cu urale; câ]iva au cerut [i pe[te
s`rat, [i niciunul n-a refuzat ulciorul cu vin [i c`nile. Mâncau vârtos, beau [i
EX PONTO NR.4, 2008
31