Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.4, 2008
84
– care m-a impresionat îndeosebi – plin cu urin`. Trec`toarea locuin]` a lui
Dimitrie Stelaru.
Neavând un ban, vindeam tablourile bietului ßerfi, care [i-a înjum`t`]it
de multe ori pâinea, fiind mai rezistent. În afar` de de[ert`ciunea gloriei din
seminarii, studiile din anii facult`]ii mi-au folosit. Expozi]iile [i articolele de istoria
artei m-au îndemnat s` public [i eu cronici plastice. Pân` într-o zi, când,
amintindu-mi de o pies` de teatru, Via]a ascuns`, scris` cu trei ani înainte, am
scos-o din sertar [i am încredin]at-o (pentru a fi d`ruit` dumneavoastr`), d-lui
G.Dinu, de la Timpul, unde publicasem câteva cronici [i care m-a întrebat de
ce nu scriu [i literatur`. – Am scris o pies` de teatru, am r`spuns. – Ai ar`tat-o
cuiva? – Da. (Nu am m`rturisit c`, în realitate, Ion ßahighian, Camil Petrescu,
Alice Voinescu ridicaser` din umeri. Primul nu a citit-o [i mi-a pierdut prima
parte, al doilea mi-a trimis-o c.p. în care evoca „lipsa de timp” etc., a treia c`
„am umor” [i m` sf`tuia s` m` îndep`rtez de viziunea sumbr`. Dest`inuisem
prima lucrare, se pronun]aser`, era limpede c` nu voi face carier` în literatur`.
ßi apoi, m` satisf`cea adula]ia pictorilor, felul cum eram primit în expozi]ii,
micile satisfac]ii de[arte.) – Nu vrei s-o ar`t [i lui Petru Comarnescu? (Hm,
gândi. A tradus o carte extraordinar`, Straniu interludiu. Vine din America [i
oamenii noi î[i apropie un romantism, cu tr`s`turi înalte [i pline de poezie
totodat`. S-ar putea s` îl mul]umeasc` ceea ce am scris.)
Am venit a doua zi cu piesa, i-am înmânat-o, f`r` mari n`dejdi, am plecat
într-un sat, la înmormântarea tat`lui meu adoptiv. Dup` întoarcerea la Bucure[ti,
urcând la dl. Dinu s` îi duc o cronic` plastic`, i-am amintit de piesa mea.
– Du-te la Funda]iile Regale, vorbe[te personal, mi-a spus dânsul.
ßti]i ce a urmat. Mi-a]i trimis o scrisoare în care v` adresa]i unui necunoscut
care nu publicase mai nimic. „Ave]i calit`]i pe care nu le-am întâlnit la
niciunul din scriitorii no[tri.” „Sunt sigur c` ve]i ajunge unul din scriitorii no[tri
de seam`”, mi-a]i asigurat un trai decent.
De la rândurile acestea, am pornit într-o lupt` pe via]` [i pe moarte care
se va deduce din mul]imea foilor scrise numai în doi ani. M-a]i îndemnat s`
închei o pies` de teatru pentru a fi tip`rit` la Editura Funda]iile Regale, am
realizat-o, am scris o serie de nuvele, repetând textul de nenum`rate ori. Temele
îmi p`reau interesante, dar me[te[ugul îmi lipsea. Pentru a m` deprinde
s` îmi m`rturisesc sentimentele prin literatur`, nu mai frecventam concertele,
expozi]iile, care îmi luau mult timp. Am muncit zile întregi [i nop]i, totu[i sunt
departe de a fi st`pân pe me[te[ugul meu. Nu este numai stilul, dar [i taina
compozi]iei, a conflictelor, a armoniei. M` gândesc la prietenii pe care îi admir
pentru arta lor. M` voi odihni dou`, trei s`pt`mâni, apoi voi lua-o de la cap`t.
Adev`rata via]` nu poate fi decât d`ruire. Nicio r`splat` nu ar fi prea mare
pentru obsesiile [i chinurile îndurate, pentru zidirea voluntar` în turnul lui Hugolin.
Ceea ce-i mai ciudat, c` ele s-ar putea s` fie zadarnice. M-am deprins
îns` cu aceste riscuri [i cred c` f`r` ele via]a mi-ar p`rea goal` de sens. Voi
muri într-o zi dar, pe cuvântul meu, nu m` voi da b`tut.
Pavel Chihaia
P.S. V` rog s` nu da]i manuscrisul unui editor, înainte de a revedea unele
am`nunte. Totodat`, v` rog s`-mi sublinia]i eventualele erori stilistice, de
datare etc.
Prin deosebita amabilitate a conducerii Muzeului Literaturii Române, am
primit fotocopii dup` originalele celor patru scrisori trimise de mine lui Petru
Comarnescu (26.09.1944, 12.07.1945, 10.01.1947 [i 03.09.1947), pentru care
îmi exprim aleas` gratitudine.