Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

primul rând, fascicole [i c`r]i de aventuri, apoi autori ca Maxim Gorki, Emile
Zola, Victor Hugo.
Înc` de copil, m-am împrietenit cu cei mici din vecini, cutreierând ]`rmul m`rii,
castelul Su]u, subteranele vechii cet`]i Tomis, pe dealul din marginea plajei
Duduia. Mai târziu, cu haimanale – unii viitori arti[ti – din cartierul meu.
Am muncit mult la romanul Blocada (f`r` a pretinde c` munca supline[te
talentul), dar cred c` numai voin]a ne poate deschide calea înf`ptuirilor. Nu
m` atrag abilit`]ile, nesincerit`]ile, compromisurile. Am c`utat s` fiu mereu
consecvent opiniilor proprii, credincios mie însumi. Totodat`, s` ajut altora,
celor care î[i propun s` fac` binele.
Când privesc în urm` nu pot afirma c` am dus un trai fericit. Am tr`it
singur, m`cinat mai mult de iluzii decât de proiecte creatoare. Am citit multe
c`r]i de literatur` – nu toate valoroase – am umblat mult pe jos, am visat: iat`
via]a mea.
În ultimul an de liceu, cu multe absen]e, tat`l meu adoptiv a avut un proiect
primejdios: s` se a[eze în mijlocul zarzavaturilor motorul unei fântâni, o întreprindere
nesigur` [i destul de costisitoare. S-au s`pat cinci metri dar nu s-a
g`sit ap`, s-a continuat c`utarea, pân` la dou`zeci de metri – pe un diametru
de [ase metri, ceea ce a costat enorm – f`r` rezultate.
În Dobrogea, criv`]ul se dezl`n]uie s`lbatic, nu te sim]eai la ad`post nici
în spatele zidurilor groase, de bolovani. Mereu mugetul, hohotul neîntrerupt
al vijeliei, zile, s`pt`mâni care nu se mai sfâr[eau. La Bucure[ti, luna august
este blând`, în Dobrogea vântul [uier`, biciuind ierburile, chipurile oamenilor.
Cum a[ putea s` îl descriu?
Nu [tiu dac` ceea ce scriu va r`mâne, dar singur`tatea din adolescen]`
[i vuietul ierburilor din timpul nop]ii, cred c` mi-au fost prezente [i înaintea foii
albe, m-a înt`rit, m-a purtat dincolo de lumea celor trec`toare. Primele mele
lucr`ri literare, îmi amintesc de ferma de la Palazu. Mai târziu, cel care am tr`it
în ]inutul dobrogean, am scris [i despre sufletele oamenilor.
Primele mele compozi]ii sunt desigur stângace. În clasa a [asea de liceu
am publicat în Revista noastr` trei schi]e. Nicolae Vasiliu, profesorul de limba
român` – la care nu aveam totu[i note de premiant – mi-a prezis c` voi fi „un
remarcabil scriitor”. În Bucure[ti, în timpul r`zboiului, la Facultatea de litere,
am tr`it într-o cocioab` d`r`p`nat`, împreun` cu fostul coleg de liceu, pictorul
ßerfi ßerb`nescu. M` atr`geau expozi]iile de pictur` [i concertele (cel mai bun
prieten al meu din liceu a fost ßtefan Remencoff, plecat în Bulgaria, unde a
devenit un mare compozitor). Am fost mereu prezent la cursul de istoria artei,
al profesorului Gheorghe Oprescu, [i estetic`, al lui Tudor Vianu. Într-unul din
seminariile de estetic`, prezidat de Raul Teodorescu care a elogiat o interminabil`
[i cenu[ie cronic`, citit` de o student`, am protestat curajos, indiferent
la consecin]e. Independen]a opiniilor se împerechea cu mul]imea lecturilor [i
cu foamea. Eram altul.
Într-o zi, a intrat în camera noastr` un lungan sfrijit, cu o basc` îngust`
[i pantofi albi de tenis, bâlbâit, râzând în ne[tire, înjurând, povestind aiureli,
îns` foarte inteligent [i cu o inim` de aur: Constant Tonegaru. Înso]it uneori
de un tân`r preten]ios, morm`ind citate dup` autori englezi, de care habar nu
aveam, descriind tablouri de Picasso: Valeriu Popovici.
Alt`dat`, am suit într-un fel de cote] de porumbei, a[ezat în apropierea
locuin]ei noastre – cartierul G`rii de Nord – [i am întâlnit un tân`r gr`sun,
aproape chel, care lipise de perete poza lui Napoleon (cu care sem`na oarecum)
[i câteva reproduceri dup` Rembrandt. Apoi un vraf de volume ale
sale, nevândute, pe du[umea [i, în mijlocul coliviei, un lighean cu smal]ul s`rit
EX PONTO NR.4, 2008
83