Nr. 4 (21) anul VI / octombrie-decembrie 2008 - ROMDIDAC

mai intime date ale persoanei („Cineva ]i-a scos foarte lini[tit/ aripile palpit~nd
de s~nge [i zbor;/ meticulos le-a \nregistrat la rubrica/ «Resturi nefolositoare»…”)
sunt tot at~tea variante contemporane ale ra]ionalit`]ii exacerbate,
respins` de romantici. Filosofia \ns`[i nu mai are ce c`uta \n lumea nou` a
Necesit`]ii reificate (v. Argumentele). „Un soare lustruit” \nlocuie[te \n aceast`
lume cosmetizat` soarele mitic al \nceputurilor umanit`]ii. Cuvintele \nse[i
[i-au pierdut puterile magice. Ele nu mai sunt dec~t: „M`[ti de clovni \n depozite/
cu dulce miros colindate.” Poetul a devenit „prin]ul captiv” al banalit`]ii,
a c`rei acceptare \nseamn` o c`dere, \n ordinea spiritului, [i poate avea ca
urmare regresia omului \n regnuri inferioare: „Banalitatea amestec` – foarte
gr`bit` –/ celulele vie]ii;/ nuan]ele-[i pierd chipul pur/ [i-un cenu[iu agresiv/
traseaz` diformul contur./ Sufletele, ca bivolii-n mocirl`,/ satisf`cute [i nemai\ncerc~nd/
s`-[i ridice armele/ \n ap`rarea spa]iului – lumin~nd.” (Banalitatea,
1). Banalitatea aplatizeaz` [i preface totul \n „pulbere” [i „nisip”, a o admite e
totuna cu a c`dea \n plasa „neiert`torului Saturn”, cel care [terge, metodic [i
sistematic, din „pergamentul” s`u, nume dup` nume. çn fine aceea[i atitudine
romantic` refuz` „oglinda” realismului: „Via]a mea nu-i oglind`-n praf;/ nu-i
oglinda prafului”. (Banalitatea, 2).
Problematica omului situat \n proximitatea mor]ii revine obsedant \n aceste
poeme. Un sentiment inopinat de vidare de sens a existen]ei se instaleaz`,
cu personan]` metaforic` pregnant`, \n text: „\n seara de clorofil` [i nichel/
sunetele extrag bucuria/ asemenea seringilor,/ s~ngele pentru transfuzii…” (çn
seara de clorofil` [i nichel). Anularea [i disolu]ia eului, ca [i senza]ia pierderii
identit`]ii, a „ruperii” [i „desp`r]irii” de sine, \nso]e[te extinderea progresiv` a
vidului: „Nu m` mai g`sesc, nu m` mai [tiu;/ [i o manta de zgur`/ mi se-ndeas`-n
fa]`, \mi intr` \n gur`…” (Stare de singur`tate). „A[teptarea” se transform`
\ntr-o obsesie: „A[tept diminea]a/ c-o simpl` p~ine,/ dar s` vin`, s` vin`!/
A[tept s`-mi ridice,/ din suflet,/ molozul zilelor/ inutile./ Ea \ntr-adev`r, s-arat`
[i-mi strig`:// Nu-nvie mor]ii, e-n zadar, copile!” (A[tept). çntr-o Stare poetul
se g`se[te pe sine: „Rupt \n dou` –/ [i f`r` puterea/ de a m` aduna.” Reamintindu-[i
din Bacovia „Durerea de a nu putea scrie un vers” \[i m`rturise[te
starea de criz`: „Lucrurile \[i pierd conturul. Tot!/ Fructele nu mai au arome;/
luminile se topesc: fantome/ trec~nd pe zare \not” (Stare). „Lini[tea” nu mai
e de g`sit nic`ieri: „Intru \n spa]iul locuit de crin/ [i nu g`sesc lini[te./ Intru
\n cubul de beton/ [i lini[tea nu-mi pune coroana-i de aur./ Intru-n tran[eele
solda]ilor mor]i/ ßi mi se d` o medalie./ Nici ea nu-mi \mbog`]e[te sufletul/ cu
lini[te!” (Stare). Vidul ia locul fire[tii plenitudini existen]iale de odinioar`, eul
scindat nu se mai reg`se[te pe sine \nsu[i, prins \n nemiloasa „plas`” care
\[i str~nge ne\ncetat „ochiurile“ (v. Plasa, Oh! Nop]ile). St`ri de limit` \n care
apare spectrul mor]ii iminente sunt radiografiate baudelairian la timpul trecut al
verbului: „Sur~sul arat` lama cu]itului/ ce-]i caut` cu abilitate g~tul;/ vena vie]ii
se-apropie de lam`/ [i-mbr`]i[ate ca aman]ii dispera]i,/ se scald`-n flac`r` de
purpur`.// Via]a se retrage din trup/ ca vaccinul dintr-o sering`.” (Radiografia
unui co[mar). Toamna accentueaz` p~n` la „]ip`t” obsesia vidului: „Veni atunci
Septembrie/ [i sabia-i de bronz/ deschise noi dreptunghiuri/ [i instal` t`cerea/
[i retez` culoarea/ [i [terse de pe buze/ vibra]ia!// ßi nu-mi da voie/ zeul,/ s`
]ip!” (Septembrie). Revela]ia, \n]elegerea subit` a ultimelor adev`ruri are loc
\n astfel de st`ri de c`dere \n t`cere: „ßi ajuns \n camera alb`, s`-n]elegi:
poemele tale nu te pot ap`ra!” (Fericire!). Motive romantice se \ntorc din trecut
\ntr-un prezent interior care le reconfirm`. Nu \nt~mpl`tor apare o referin]` la
romanticul Lenau, \ntr-unul din dialogurile nelini[tite ale Poetului cu Moartea,
EX PONTO NR.4, 2008
171