REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

semnificaţia lor impunându-ni-se întocmai ca şi aceea a percepţiilor. Experienţe
în acest sens au făcut Stern, Piaget, etc. din care se poate desprinde formele
de evoluţie ale gândirii in legătură cu limbajul.
Autorul caută să arate diferenţele care există între abstracţia izolatoare şi
generalizatoare, stabilind şi epoca Ja care copilul este apt de a trece dela una
la cealaltă. Interpretând mai departe rezultatele obţinute, arată deosebirile care.
există între sexe în ceeace priveşte evoluţia puterii de abstracţie, deosebiri Ie
care învăţământul trebue să ţină seamă, pentru ca să poată obţine rezultate satisfăcătoare
în operaţiile intelectuale.
Trecând la analiza principiului didactic „dela concret la abstract", autorul
arată că deoarece nu există în spiritul nostru elemente concrete sau abstracte
complect izolate, ci între elementele de un fel şi de un altul, precum şi între
concret şi abstract se petrece o continuă elaborare mintală, însemnează că această
elaborare se prezintă ca o potenţialitate creatoare, care tinde către o continuă
actualizare, pentru a realiza cele mai înalte forme ale spiritualităţii. Concretul
în sine ca şi abstractul nu au valoare decât atunci când intră ca elementeconstitutive
în actul de gândire.
Este necesară o continuă ascensiune dela concret către abstract dar,
pentruca elaborarea mintală să nu întâmpine dificultăţi, este tot atât de necesară
şi o reîntoarcere dela abstract la concret, aceasta întrucât acest drum invers
serveşte la verificarea continuă a ideilor generale. Din toate acestea se poate
vedea clar scopul pe care trebuie să-1 aibă învăţământul: trebue să conducă
pe copil spre realizarea tipului ideal de elaborare mintală.
Autorul, în ultima parte a interesantului său studiu, arată consecinţele
practice care decurg din observaţiunile care se pot face cu privire la procesul
abstracţiei şi considerând elaborarea mintală ca punct principal în activitatea
intelectuală, crede că un învăţământ cu adevărat educativ trebue să aibă o
atitudine pozitivă în ceeace priveşte această elaborare mintală.
Prin telul cum d. Comicescu a ţinut să pună în discuţiune diferitele
chestiuni care se leagă de problema abstracţiunii, prin materialul informativ pe
care ni-1 pune la îndemână, precum şi prin rezultatele obţinute în urma experienţelor
interpretate cu mult spirit de critică ştiinţifică, d-sa a reuşit să ne dea
o lucrare valoroasă şi originală care desigur că va servi mult pedagogilor noştri
practici.
GEORGE BONTILA
PETRE I. GHATA: Problema claselor sociale (Cultura Românească, Bucureşti
1929. 238 pag.)
Deşi în structura societăţii moderne, clasele sociale, prin funcţiunea lor
de ordin politic, economic, religios, cultural şi social, se prezintă în forma unor
factori determinanţi în complexul atât de variat al fenomenelor de viaţă colectivă
şi deşi studiul categoriilor sociale şi raporturile dintre ele este de cea mai
mare însemnătate, nu avem încă o lucrare care să ne dea posibilităţile unei
priviri de ansamblu asupra problematicei acestei chestiuni. Autorul lucrării, al
cărui cuprins face obiectul acestei recenzii, a înţeles necesitatea unui studiu
care să trateze problema claselor sociale în tot complexul ei şi a căutat ca
ţinând seamă de raporturile care există între diferitele clase sociale precum şi
de funcţiunea pe care o îndeplineşte fiecare, să stabilească rolul pe care îl au
ale în mecanismul social şi înlănţuirea care există între funcţiunile diferitelor
clase, pentru ca astfel să se poată înţelege mai bine atât structura cât şi adevărata
desfăşurare a funcţiunilor unei societăţi.
D-l Ghiaţă caută mai întâiu ca, trecând în revistă diferitele criterii după.
care s'a dat definiiţa clasei să ajungă s'o definească. D-sa, încercând să armonizeze
diferitele definiţiuni cari puneau greutatea pe anume criterii, ajunge să