REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

îţre, nu poate desvolta şi orienta o creaţie atât de desăvârşită către
scopul final; în acelaş timp, nici purusha (sufletul) nu cere şi nu poate
aceasta, el fiind dincolo de categoriile experienţii şi activării 1
). Dar
nici explicaţia vedantină nu e lipsită de dificultăţi capitale, cea dintâi
fiind incapacitatea lui Shankara de a lămuri cauza samsatei (ciclul
timan de existenţe) şi de a motiva necesitatea actualei creaţii iluzorii
a cosmosului. Cea mai rezistentă criticei se dovedeşte a fi filosofia
budismului mahayanic, de un consistent şi organic relativism, care
neagă atât sufletul animic cât şi unicitatea obiectelor externe, reducând
existenţa cosmică, viaţa şi gândirea la o serie de relaţii interdependente,
manifestate printr'o serie de unităţi infinitesimale, momentane
şi discontinue.
împotriva acestei eliminări a substantivului senzaţiilor, împotriva
încercărilor şcolilor budiste de a suprima res şi a-1 înlocui prin nomina,
de a suprima conceptul de cauzalitate şi a-1 înlocui prin pratityasamutpada
(relaţie funcţională interdependentă), de a reduce realitatea la
„momente" discontinue şi conştiinţa la senzaţii, de a înlocui creaţia
prin „vid" (sunya) — Samkhya opune realismul ei bine definit. Se
cuvine a cerceta încai un argument din polemica ei antibudistă, şi
anume dialectica realităţii lumii exterioare.
Sutra I. 42 din Samkhya sutras spune: na vijnănamătram bhăhyapratiteh,
adică „(lumea) nu e o simplă idee, (deoarece avem)
aprehensiunea directă a realităţii" 2
). Aniruddha, comentând pasagiul,
explică astfel obiectivitatea lumii (jagat); dacă ea ar fi simplă idee
(vijnăna) — după cum susţin budiştii — n'am avea experienţa (pratyaya)
că „aceasta e o oală", ci „eu sunt o oală" (aham ghatah iti
pratyaya syat, na tu ayam ghatah iti). Dacă oponentul replică: însăş
această din urmă concepţie, deşi cu aparenţe de realitate obiectivă,
se datoreşte unei „impresii specifice" (văsanăvisheshâ) — Aniruddha
răspunde că acele „impresii specifice" trebuie să aibă alte impresii
anterioare, cari să le determine; în acest caz, tot se acceptă un substrat
înapoia impresiilor (căci, altminteri, ar fi regressum ad infinitum)
şi acest substrat nu poate fi decât realitatea exterioară (bhashyorthah).
Iarăş, dacă se obiectează — de către aceiaşi budişti — că
„obiectul extern nu poate exista, deoarece nu există un tot (avayavin)
care să fie deosebit de părţi (avayava); părţile şi totul sunt una (avayavăvayavinorekatvat),
fiind percepute drept una (ekatvapratiteh)"
— se răspunde că, adesea, „totul" se mişcă în acelaş timp cu „părţile"
1) Brahmasutrabhashya II, cap. II, sutras 1—10. Cartea Il-a a Brahmasutrei
se ocupă cu refutarea budiştilor şi a Samkhyei în deosebi, alături de celelalte
sisteme filosofice indiene. Comentariul lui Shankara e aici o capod'operă,
•deşi idealismul lui de o pătrunzătoare dialectică îşi are temeiul ultim în câteva
..revelaţii" vedice.
-•') Văchaspati spune: „Desigur că sideful ca atare (svarupa) rămâne
acelaş fie că percepţia care îl relatează e justă, fie că e invalidă (socotindu-1
•argint)". Tattva-vaisaradi I, 3. (Sublinierea e a noastră).