REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

ERNEST SEILL1ERE: La Sagesse de Darmstadt (Paris, Félix Alcan, 1929).
Problema structurii culturale a Europei moderne constitue un câmp vast
de discuţii şi cercetări. Cu o regularitate simptomatică şi semnificativă, gânditorii
moderni au cercetat originile şi formele culturii noastre, cercetare ce-şi are
cauzele în teama de dispariţie a ei, manifestata prin multe semne ce descoperă o
criză intelectuală si morală generală în Europa. Invazia crescândă a ideilor din.
răsărit şi influenţa lor puternică asupra unor popoare cu accentuată afinitate
sufletească faţă de popoarele Orientului, este unul din simptomele ce indică situaţia
critică a culturii depe continent. Şi, fireşte, profeţiile prevestitoare n'au.
lipsit. Preponderenţa incontestabilă a culturii sentimentului faţă de aceea a raţiunii,
ameninţă clasicul echilibru intelectual. Problema pusă în modul acesta,
ne găsim într'o poziţie falsă. Pentrucă problema priorităţii afectivităţei sau a
vieţii raţionale nu este nici decum nouă pentru istoria culturii europene. Lupta
aceasta dintre Eros şi Logos străbate doar din antichitate până azi, istoria
gândirei.
Avem o succesiune alternativă de epoci culturale, unele caracterizate
prin domnia raţiunii, altele prin aceea a sentimentului. In această ciocnire surdă,
şi perpetuă este închisă spiritualitatea latentă a Europei. Principiile renaşterii, casă
nu luăm decât unul din momentele mai importante, sunt aceleaşi cari se
găsesc şi la baza culturii antice până la Plotin şi neoplatonism. Evul mediu,
continuă curentul neoplatonismului de structură romantică. Epoca modernă
marchează o schimbare accelerată de atitudini şi concepţii. Dualitatea ciasicismromantism
se menţine însă întreagă. Faptul nou constă însă în altceva: romantismul
modern, găseşte în mistica creştină un sprijin şi stimulent însemnat. Şi
influenţa acestei mistici creştine îşi arată roadele prima dată în romantica germană,
care se continuă şi azi prin forţa moştenită dela idealismul absolut —
Schelling, Fichte, Hegel, Schopenhauer, Hartmann — mişcare de structură romantică.
Când se vorbeşte de ,,răul romantic", în primul rând trebue să se înţeleagă
nu romantismul pur, ci romantismul impregnat de misticismul preconizat
de Rousseau. Naturismul mistic al cărui protet este Jean Jacques, schimbă cu.
totul fizionomia romanticei lăsată de scolastica evului mediu, care avea o psihologie
raţionalistă la bază. Nicăeri nu se resimte mai puternică această influenţă
nefastă decât în Germania, şi anume în cea care urmează lui Goethe.
Misticismul romantic german stă la baza acţiunii imperialiste din politica germană,
misticism care ca o lentilă, măreşte misiunea poporului german, misiune
ce are ca rezultat declanşarea furtunei din 1914—18.
Romantica mistică germană prezintă însă o noutate prin alt fapt, care
poate fi privit ca unic şi original în cultura europeană: este orientarea poporului
german spre filosofia indo-chineză şi spre concepţiile ei religioase. Această
tendinţă nouă, nu de natură individuală — cum fusese cazul cu Schopenhauer,.
nutrit de izvoarele aceleeaşi culturi — ci colectivă, îşi atinge culmea cu filosoful-mag
Contele Hermann Keyserling şi şcoala întemeiată de el în Darmstadt.
Prin „înţelepciunea dela Darmstadt" cultura magică a Orientului îşi inaugurează
pătrunderea oficială în Germania şi Europa. Orientarea culturii moderne spre
metafizica indo-chineză este desigur nouă şi surprinzătoare. Keyserling o dovedeşte
în mod strălucit. Personalitatea filosofului, silueta lui intelectuală, nu este
lipsită de interes pentru înţelegerea metafizicei sale. Ca origini ale filosofiei sale
trebuesc indicate: concepţia estetică, concepţia „organică" şi romantismul german
în întregime. Ca filiaţie şi descendenţă spirituală mai îndepărtată, se poate stabili
schema ce urmează: platonismul şi neoplatonismul se continuă prin mistica
medievală, aceasta prin metafizica romantică germană în care se formează Keyserling.
Fireşte, ca origini apropiate, contele de Keyserling se formează în romantismul
tradiţionalist şi aristocrat. Se ştie cu câtă mândrie îşi aduce el aminte de
strămoşii săi, dintre cari nu lipseşte nici Gengiskhan. Simpatiile lui pentru atitudinele
profetice, sunt evidente. „înţelepciunea dela Darmstadt" vrea să se prezinte
ca o doctrină, ca o religie nouă, ce sesizează prin mijloace noui, — noui.