REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

Pentru orişice Român răspunsul la această întrebare este neîndoelnic.
Puterile nu puteau să voiască protecţia culturei, ca armă
politică, fiindcă aceasta ar fi însemnat că ele n'au urmărit să stabilească,
prin tratatele de pace, o stare definitivă în România, ci numai
un provizorat. Vechiul Regat român a revendicat întregirea
sa ca Stat politic pe baza afinităţei de cultură naţională, pe care o
avea cu provinciile învecinate din Austro-Ungaria şi Rusia. Revendicarea
sa a fost găsită dreaptă şi a fost consfinţită prin tratatele
de pace: epoca revendicărilor culturale, cu caracter politic,
este dar închisă în România, pentru aceia cari primesc autoritatea
acestor tratate de pace. In orişice caz nu puterile semnatare pot
redeschide procesul dintre România şi vecinii săi. Protecţia ofensivei
culturale cu caracter politic acordată de puteri minorităţilor,
pentru orişice Român ar însemna redeschiderea vechiului proces
de dominaţie culturală, şi ar pune în discuţie suveranitatea Statului
român întregit. Această protecţie ar însemna, încă odată, pentru
România, menţinerea unui provizorat.
Orişice Român, pentru a fi logic, trebue să meargă însă şi
mai depatre cu acest răspuns şi să aplice raţionamentul de mai
sus şi la cultura sa proprie. Nu este iertat nici culturei româneşti
să devină intrument politic contra minorităţilor străine de ea. Epoca
revendicărilor culturale este închisă pentru toată lumea. Inlăuntrul
Statului român toţi cetăţenii au dreptul la cultură, scop în
sine; au dreptul să nu fie siluiţi din partea unei culturi, instrument
politic.
Aşa ar fi logic. Aceasta ar echivala, în vieaţa practică: desvoltarea
instituţiilor culturale în deplina neutralitate politică. Atât
din partea Statului român, cât şi din partea minorităţilor să nu se
urmărească un scop politic. Cultura să fie pentru îmbogăţirea cu
însuşiri morale şi intelectuale a oamenilor, iar nici de cum pentru
susţinerea revendicărilor politice fie din partea Statului român,
fie din partea minorităţilor.
Aşa ar fi logic. Dar nu tot ce este logic este şi practic. Multe
State, şi dintre cele mai puternice, găsesc că este absolut indispensabil,
pentru conservarea şi întărirea unităţii lor, să facă o politică
culturală. In Europa toate Statele, începând dela cel sovietic rusesc
şi cel fascist italian, care amândouă exagerează amestecul politicei
în cultură, şi până la acel englez, care reduce la un minim acest amestec,
toate Statele fac politică culturală. Acest drept îl are netăgăduit,
în principiu, şi Statul român. Pentru conservarea şi întărirea
unităţii sale, Statul român este îndreptăţit să facă politica
culturală pe care o vrea. Cu o singură restricţie. Care? Logic ar fi
să găsim în tratate şi convenţii restricţia ca el să nu suprime libertatea
conştiinţei individuale, adică Statul român să respecte libera
desvoltare morală şi intelectuală a individualităţii omeneşti din