REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

şi comune, gata a fi oricând răsturnate şi depăşite de o forţă mai mare" (91).
„Umanitatea este ridicată în concepţia creştină mai presus de grup, mai presus
de colectivitate. Fiecare om este o „personalitate" un „scop în sine".
Autorul expune la urmă pe scurt şi realizările practice ale iubirei creştine,
dintre care cele mai de seamă sunt cooperaţia şi pacea universală.
Lucrarea d-lui prof. Şerban Ionescu se impune prin seriozitatea ei ştiinţifică,
ceeace face ca şi celelalte studii anunţate să fie aşteptate cu interes.
N. BAGDASAR
SIMION MEHEDINŢI: Coordonate etnografice. Civilizaţia şi cultura (Academia
Română, Bucureşti, 1930).
In această nouă lucrare d-1 profesor S. Mehedinţi cercetează două noţiuni
care au ajuns, mai ales după război, la modă. După cum însuşi titlul o arată,
d-1 prof. Mehedinţi tratează problema culturei şi a civilizaţiei în aspectul ei
etnografic, bazat pe o vastă şi recentă bibliografie, deschizând însă perspective
şi pentru adâncirea ei filosofică.
Lucrarea cuprinde trei părţi distincte şi anume în partea întâi este tratată
noţiunea de civilizaţie, în partea a doua cea de cultură, iar în partea a
treia este tratat raportul dintre civilizaţie şi cultură. Toate trei sunt complectate
de o concluzie în care sunt date „îndrumări metodice pentru descrierea unui
popor" şi de o încheere, ce se ocupă cu aplicarea celor stabilite în lucrare la
poporul român.
In prima parte, autorul stabileşte o legătură indestructibilă, bazându-se pe
fapte de natură etnică, între etnografie de o parte şi termenii" de civilizaţie şi
cultură de alta. D-sa susţine că aceste două noţiuni, civilizaţie şi cultură, au
o „coloratură etnografică". Şi cu atât mai puternică e legătura dintre ele, cu cât
şi una şi alta se referă la manifestările unui popor, şi nu la individul izolat.
Plecând dela o serie de observări de natură etnică, fie asupra popoarelor
primitive, fie asupra altora mai superioare, d-1 S. Mehedinţi, ajunge la concluzia
că: „civilizaţia este suma tuturor creaţiunilor technice, care ajută la adaptarea
omului la mediul geografic".
Pentru demonstrarea acestei idei, d-sa precizează dintru început că atributul
de „civilizat", nu se poate atribui în cadrul vieţuitoarelor, decât speciei
omeneşti, deoarece numai ea, în cursul veacurilor, datorită necesităţilor ivite,
poate ajunge la unele creaţiuni capabile să înlocuiască sau să întărească anumite
organe. Deci noţiunea de civilizaţie va cuprinde în sânul ei numai specia animală
care a putut să dea la iveală şi să păstreze creaţiunile, uneltele, fie chiar
primitiva piatră rotunjită. Creaţiunea primă, cea mai simplă unealtă, e un
prim pas de superioritate, şi ea formează baza progresului uman. Prin întrebuinţarea
uneltei, se creiază în organismul omenesc o diminuare a unor organe, în
avantajul altora. Astfel se diminuiază organele vieţii vegetative (dinţii, maxilarele,
ghiarele, etc), desvoltându-se» organele vieţii de relaţie. Dar uneltele au
un rol şi mai mare prin aceia că ele sunt şi un stimulent psihic, devin „temelia
unei activităţi cerebrale de o potentă superioară celorlalte specii animale". Ele,
prin întrebuinţare, intensifică atenţia: apariţia lor naşte munca. Numărul progresiv
al uneltelor şi diferenţiarea şi întinderea razei lor de acţiune, contribue
la emanciparea omului de sub tutela mediului geografic.
Prin unelte se naşte munca şi tot prin ele se intensifică. Acest fapt permite
trecerea dela aprecierea subiectivă a civilizaţiei, la cea cantitativă.
Vechia ierarhie â fazelor de civilizaţie, şi anume: vânător, păstor,
agricultor şi industriaş, e înlocuită de autor prin: vânător-industriaş, etc, prin
faptul că unealta e în sinea ei o creaţie industrială.
Industriositatea a fost dintru început şi fără întrerupere, prin aceea că tot-