REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

In mare stimă principiile şcoalei active după care individualitatea elevului
este punctul de gravitate al oricărei învăţături.
Gândire proprie, judecată proprie şi înţelegere împotriva memorizării şi
formalismului sec.
Se distinge şcoala activă spiritualistă, manualistă şi integralistă. Primeledouă
direcţiuni apar în pedagogia română ca direcţiuni extremiste.
Atât şcoala activă spiritualistă cât şi şcoala muncii, se bazează pe aceiaş
tendinţă de mişcare, pe aceiaş impuls de activitate. Se conduce de principiul r
„Prin proprie activitate la independenţă şi personalitate etică".
Direcţia şcoalei active spiritualiste o reprezintă I. Nisipeanu, iar a celei
manualiste, S. Mehedinţi. „Munca manuală e singura cale pentru a dobândi o
învăţătură temeinică şi caracter sigur". „In afară de munca efectivă, toate căile
educaţiei sunt false şi primejdioase".
Direcţia pedagogică care s'a impus în România, după război, este direcţia
şcoalei active integraliste prin D-l G. G. Antonescu. Şcoala activă integrală
cere să se desvolte prin exerciţiu, deci prin acţiune proprie a elevilor, toate
funcţiunile lor sufleteşti şi fizice, admiţând conexiunea dintre activitatea superioară
intelectuală-morală şi cea practică şi cerând trecerea dela activitatea in'
ternă la cea externă. Ea ajunge la un idealism activ, care cere ca forţele ideale
(principii ştiinţifice, norme morale) pe cari le produc mintea şi inima noastră,
să fie realizate în viaţa socială şi invers, forţele practice, materiale, economice,
să fie continuu inspirate de idealuri înalte.
Reforma învăţământului primar şi normal din 1924, are la bază concepţia
şcoalei active şi a democratizării învăţământului.
Instrucţia elementară ce trebuie s'o posede orice cetăţean, urmează să
fie un mijloc de educaţie şi trebuie predată după metode noi, activiste. Proiectul
de reformă a învăţământului secundar, votat în 1928, intră în aplicare in
Septembrie 1928.
Un principiu pedagogic realizat este acela al individualizării educaţiei,
prin aceia că prin cultura generală să se dea o direcţie potrivită aptitudinelor
şi vocaţiei.
O operă durabilă de organizare a învăţământului este rezervată viitorului.
Deocamdată — spun autorii — avem un material de orientare, care poate servi
la înjghebarea unei pedaqoqii naţionale, în pregătire.
C. IONESCU
ALBERT COUNSON: La civilisaCIon. Action de ia science sur Ia loi (Paris,
Félix Alean, 1929).
Fenomenul civilisaţiei moderne poate fi privit din două puncte de vedere,
sub două aspecte principale: civiiisaţia poate fi considerată în ea însăşi ca un
întreg, un complex de progrese ştiinţifice, indiferent de consecinţele ei pentru
lumea exterioară — în cazul acesta îi determinăm valoarea intrinsecă, — sau poate
fi considerată după urmările, influenţele ei asupra fenomenelor sociale. In cazul
întâi nu facem altceva, decât să constatăm mobilitatea perpetuă a raţiunii omeneşti
în timp, spre căutarea de noui formule şi combinaţii, stabilim cu alte cuvinte
judecăţi asupra valorii teoretice a civilisaţiei, în cazul al doilea, având
în vedere acţiunea socială, emitem Judecăţi asupra valorii practice a fenomenului
civilizaţiei.
Albert Counson admite ca punct de plecare pe cel din urmă. Modul absolut
original, nou, în care înţelege civilizaţia, conduce la concluzii importante.
Cartea întreagă este un elogiu întemeiat adus ştiinţei, nu considerată în ea însăşi,
ci întrucât determină progresul social. Ştiinţa are valoare pentru autor, prin
faptul că pune în mişcare societatea, pentru care civilizaţia are calitatea unei
energii interioare de creaţie continuă pentru colectivitate. Civilizaţia, produs al