REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

polemice (în deosebi antivedantiste şi antibudiste) sau minuţiozităţi
tehnice, vom încerca să expunem ideile centrale şi să degajăm contribuţia
filosofiei Samkhya în spiritualitatea indiană, întemeindu-ne
numai pe bibliografia sanscrită.
Fără îndoială că acest studiu prezintă atât lacune cât şi repetiri.
Pentru a ataca problemele Samkhyei dintr'un unghiu filosofic
şi cu un ochiu nou, spaţiul de care dispunem e insuficient. Deaceia,
ne-am mulţumit să adâncim câteva motive, privindu-le aşa cum sunt
privite de către samkhyasti — din punctul de vedere metafizic,
gnoseologic şi eschatologic. Gândirea indiană, deşi perfect consistentă
şi justificată, are o morfologie dificil de exprimat în cadre apusene.
Cu atât mai mult, câ cât am evitat repetarea câtorva idei curente şi
superficiale, încercând o descifrare nouă.
# #
Orice filosofie spiritualistă presupune, postulează sau probează
existenţa unui principiu transcendent, incongruent cu experienţa fizică
şi psihică — sufletul. Prezenţa acestei entităţi (atman, jiva, purusha)
€ implicată pretutindeni în filosofia indiană, cu excepţia budiştilor şi
a materialiştilor. Fiecare sistem, însă, caută să-i dovedească prin mijloace
proprii existenţa şi să-i examineze esenţa. Pentru Nyâya, sufletul
e o entitate fără calităţi, absolută, inconştientă. Vedantinii, dimpotrivă,
definesc Qtman ca saccidănanda (sa^ = esse; cit—conştiinţă;
â.nanda = fericire) şi socotesc sufletul realitatea unică, universală şi
eternă, în dramatică împletire cu mirajul vremelnic al creaţiunii
(măyă). Samkhya neagă sufletului orice atribut şi orice relaţie, acordându-i
numai esse şi acea cunoaştere metafizică a contemplării de
sine. Toate sistemele, însă, conjugă durerea existenţii cu ignoranţa
sufletului — şi caută liberarea de durere în revelaţia adevăratei naturi
a sufletului, într'o cunoaştere metafizică. In acest sens există o unitate
structurală a filosofiei indiene.
Expunerea critică a oricărei darsana trebuie să înceapă, obligatoriu,
prin aflarea valorilor metafizice implicate şi justa lor situare
în cadrele problematicei indiene. Numai după ce această perspectivă
a fost stabilită, e cu putinţă cercetarea filosofiei naturale, a psihologiei
şi a teoriei cunoştinţii.
Primele principii
Fundamentele filosofice ale sistemului se pot clasa astfel: 1. acceptarea
realităţii ontologice a lumii exterioare; 2. intuiţia unei semnificaţii
teleologice a creaţiei (prakriti) şi a experienţii (anubhăva) ;
3. inducţia sufletului şi dialectica liberării sale de samsara, de o robie
iluzorie.