REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

deauna a fost necesară procurarea şi păstrarea hranei. Hrana e strâns legată
,de unelte, şi uneltele în acest domeniu sunt în continuă prefacere. De aci urmează
că hrana şi tehnica hranei constitue cel mai vechiu indiciu al civilizaţiei, şi ele
variază delà un mediu geografic la altul.
Alături de hrană, suferind aceiaşi variaţie, intră îmbrăcămintea şi locuinţa
Haina marchează prin evoluţia ei, — plecând delà omul primitiv-noma'd — lipsit
de ea, trecând la vânătorul acoperit de piei, apoi la păstorul înveşmântat în
haine din lână, sau la agricultor, — diferite etape ale evoluţiei omului.
Locuinţa a dat posibilitatea, prin desvoltarea ei în formă, material, dimensiuni,
să se stăpânească regiuni ostile odinioară adăpostirii. Alături de hrană,
haină şi locuinţă, intră şi circulaţia, care având ca obiect mişcarea, duce către
noui descoperiri, către noui orizonturi tehnice.
In concluzia acestei prime părţi, d. S. Mehedinţi, spune că adaptările
tehnice la mediul geografic, cuprinse în categoriile hrană, haină şi circulaţie,
constitue „civilizaţia omenirii".
Ca criteriu de judecare a stadiului de civilizaţie al unei grupări, d-sa,
indică cercetarea „numărului, calităţii şi originalităţii uneltelor de care se serveşte
gruparea respectivă".
In fine, spre a scăpa de confuziile cărora le dă naştere cuvântul civilizaţie,
autorul propune nu nou termen mai puţin elastic: hilotechnica.
In partea a doua a lucrării d-sa tratează noţiunea de cultură. La baza
culturii, spune d-1 S. Mehedinţi, stă tehnica sufletească, tehnica vorbirii. Vorbirea
stă în legătură tot cu unealta, organul artificial ajutător. Omul, servindu-se
de unelte, atât de deosebite de structura corpului şi variabile „conştiinţa
este mereu solicitată să se afirme, cel puţin împrejurul punctului aperceptiv, şi
să se exteriorizeze". După cum unealta desvoltă atenţia, tôt ea, prin mişcarea
făcută cu ea şi prin intensitatea mereu sporită, prin îngrijirea şi posibilităţile de a
o păstra, conduce la o „prelungire şi întărire a memoriei şi a personalităţii
proprietarului". Prin aceasta a dat naştere unei unităţi mai stabile, unei libertăţi
mai mari, deschizând calea către inteligenţă. Uneltele şi munca sunt, prin
urmare, faptele în jurul cărora se înfiripează unitatea eului şi personalitatea
omului.
Prin exemple luate din viaţa primitivilor autorul îşi justifică afirmaţia
că vorba, cuvântul, nu e decât consecinţa intensităţii muncii cu uneltele. Şi delà
această împreunare a uneltei şi vorbei, legate de muncă, omul a putut ajunge
la un nivel mai superior.
Odată graiul apărut, omul îşi poate exterioriza anumite sentimente. In
primul rând el nu redă decât impresiunile prime. Gradul de primitivitate îl
ţine sub imperiul necunoscut al forţelor ostile; apoi lămurindu-şi, în parte, aceste
forţe, intră în faza cugetării magice şi în cele din urmă apar ideile de ordin
mai înalt. Toate aceste creaţiuni ale creerului apar datorită graiului şi în complexul
lor formează tehnica psihică, cultura, psihotehnica.
Ştiinţa şi arta ca idei mai superioare apar datorită tot acelei tehnice fizice
(unealta), însoţite de manifestări de ordin psihic. Toate aceste manifestări psihice
sau moştenit din generaţie în generaţie, ca şi cele tehnice. Procesul acesta e
cultura, care este: „suma tuturor creaţiilor (intelectuale, etice, estetice) care
înlesnesc individului adaptarea la mediul social".
Intre civilizaţie (tehnica materială) şi cultură (tehnica psihică)
există o inseparaţiune şi simultaneitate, deşi ca noţiuni sunt fundamental deosebite.
De altfel, după cum la civilizaţie avem ca puncte călăuzitoare: numărul
uneltelor, perfecţiunea lor, intensitatea şi diviziunea muncii, cantitatea şi calitatea
produselor tehnice, tot aşa la cultură avem ca criterii „numărul, calitatea
şi originalitatea produselor sufleteşti". Deci civilizaţia şi cultura formează un
sistem clar de coordonate, asemeni celor matematice, raportând la prima manifestările
tehnice, la a doua pe cele sufleteşti. Ele facilitează raportarea ştiinţifică
a vieţii omeneşti.