REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

!or. Ceiace ce e în adâncimea timpului, ca un trecut rămas în urmă. e ca un vast
fundal, iar ceiace e prezent cu accentuare asupra valorii care e naturală pentru
orice existenţă, trece înainte. Spaţiul-timp a devenit casa în care locuiesc toate
formele şi însăşi forma. Naturile cari cunosc lumea sensibil şi cele contemplative,
cari tac pentru a privi şi percepe această adâncime a lumii, ridică gândirea şi
vorba lor dincolo de ceiace e numai spaţial. Fericit e omul şi poporul care s'au
asemănat cu Dumnezeu, care e liniştea, şi au găsit ca formă în lume, unitatea
optică dintre spaţiu şi timp; dar şi aceia cari o caută în nevoi şi sbuciumare,
sunt la rândul lor de lăudat". Este aci un gând goethean, pe care marele poet
1-a exprimat aşa: „Was du nicht enden kannst. das macht dich gross".
Nu numai aci găsim influenţa lui Goethe. Ideia de a privi optic sau
tectonic lumea, este o idee a morfologiei goetheene. şi dacă am voi să mergem
mai departe, am putea spune că aceasta însăşi îşi are izvoarele în noua viziun?
optică a lumei pe care ne-a dat-o Spinoza. Iar dacă privim lucrurile cu lentilele
şlefuite ale marelui solitar dela Amsterdam, ajungem fireşte la concepţia atât
de architectonic organizată, din ,.lumea formelor" a lui H. Friedmann. Aşi trebir.
să depăşesc însă prea mult cadrul acestei recenzii, dacă aşi insista asupra acestor
'eqături. Şi nici nu voiesc, făcând legătura între idei. şi exprimându-le succesiv
să fiu învinovăţit că prezint haptic lucrurile. Ele rezultă totuş dintr'o viziun'
simultană a ideilor, cari se profilează în trecut pentru a ne da în prezent conşU'nta
clară a nouei viziuni optice, din cuprinsul cărţii lui H. Friedmann. De
aceia, mai bine e să mai lămuresc şi amănuntul că H. Friedmann. având viziunea
tectonică a lumii, a considerat că trebue să tindem de a optica toate ştiinţele,
înlăturând dualitatea haptic şi optic, dintre ştiinţele propriu zise şi cele ale
spiritului.
Ştiinţele propriu zise, trebue să vadă că ele nu sunt posibile fără gândirea
noastră: Cu alte cuvinte trebue să vadă că ele privesc o realitate care e o
trăire a noastră şi că în consecinţă nu pot face abstracţie de coeficientul personal
ce intră în orice cunoaştere posibilă. Iar acest coeficient personal este unul activ,
productiv, cu un cuvânt este tectonic, proectiv şi duce la cunoaşterea lumei nu
fu ochiul „cel rău", care se teme de lume. fiindcă se preocupă de ceiace putem
Face cu lucrurile, ci cu ochiul care prinde realitatea lumei, fără să-şi pună întrebarea
asupra' utilităţii lor. Când ştiinţa va înţelege că opticarea metodei ei de
cunoaştere, îi dă singura şi adevărata cale de a afla adevărul, atunci vom putea
soune că trăim clipele unei noui forme de cultură. H. Friedmann îi spune a treia
formă de cultură. Iar Fr. Kuntze o caracterizează cu cuvintele cu cari Hermaim
Lotze, terminându-şi ..Logica" sa, îşi ia rămas bun dela cititori: am credinţ-i
că filosofia germană se va ridica mereu spre încercarea de a înţelege mersul
lumii: nu numai să-l măsoare. .Ştiinţa haptică de azi este o ştiinţă a măsurărei, a
rântărirei cantitave a lucrurilor, şi nu vede că dincolo şi peste această măsurare,
există valoare şi normă, cari anticipează orice lucru şi care constitue imperativele
categorice ale totalităţii, ale ideilor preexistente, din care se desfăşoară
determinant realitatea infinită a lucrurilor. Privind însă optic lucrurile, ştiinţa va
considera că dincolo de materialismul evolutiv pe care îl afirmă astăzi, există
o lume a formelor a cărei viziune ne-o pote da numai cunoaşterea optică.
Viziunea aceasta, nu este ceva nou pentru creatorul Je artă. Platon ca ş :
Shakespeare, Dante ca şi Mozart, Beethoven ca şi Anton Bruckner şi-au construit
arhitectonic creaţiile lor. pornind tocmai dela o astfel de viziune. H.
Friedmann consacră pagini magistrale pentru a lămuri că şi Mozart şi Anton
Bruckner, cu toate că am putea considera lucrurile subt un aspect contrariu, au
realizat sinteza spaţiu-timp (notele de pe portativ deşi sunt scrise succesiv, ne
dau totuş prin acordul lor unitar impresiunea că muzica, departe de a fi o artă
în timp; este şi una în spaţiu). De aci liniştea, pe care ce! mai desăvârşit o
realizează, numai simfoniile lui Anton Bruckner. Beethoven este însă turburat dp
problematică. Goethe însă în cele din urmă, nu.
Este timpul, spune H. Friedmann, pentru a putea ajunge, prin perspectiva
optică la o nouă înţelegere a lumii, ca fizica să-şi schimbe metodele ei, să