REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

taţi cari nu au nimic deaface cu sufletul nostru. Durerea e un fapt
cosmic, şi noi cunoştem acest fapt sau contribuim la perpetuarea
lui întrucât ignorăm valoarea iniţială a sufletului, întrucât acceptăm
o iluzie ca îndreptar.
Cunoaşterea e simpla „deşteptare" care revelează esenţa sufletului.
E un proces inductiv, orientat şi valorificat metafizic,
care nu „produce" nimic — ci revelează imediat realitatea. Să nu
se confunde cunoaşterea metafizică, adică absolută, transcendentă,
reală — cu experienţa intelectului, de esenţă psihologică, aplicată
cotidian şi iluzoriu (în sens că procede dintr'o ecuaţie iluzorie)
pe care o vom examina în alt paragraf. Cunoaşterea prin
care se obţine liberarea se referă numai la suflet, e definit metafizică,
aşa dar nu e o experienţă, ci o revelaţie. In această revelaţie
nu intervine nimic divin, pentru că Samkhya neagă existenţa
unui creator şi e purificată de orice element mistic 1
). Se sprijină
pe realitatea cunoaşterii ultime, adică pe acea „deşteptare"
în care obiectul şi subiectul se identifică complet. (Sufletul se
„contemplă" pe sine; nu se „gândeşte", pentrucă gândirea e dinamică
,e experienţă, aşa dar e integrată în sfera materialităţii).
Repetăm, există o singură cale a liberării: cunoaşterea discriminativă,
justa valorificare a realităţii. Fireşte, procesul cognoscitiv
e un vehicul mental, e realizat de către intelect, aşa dar de
către o subtilă formă a materiei. Cum e cu putinţă, atunci, ca liberarea
(mukti) să se realizeze prin colaborarea unor elemente
impure, adică evoluate din prakriti? Samkhya răspunde prin argumentul
teîeologiei naturii. Intr'adevăr, am văzut că prakriti e antrenată
instinctiv întru slujirea sufletului, adică activează pentru
liberarea lui. Intelectul (buddhi), fiind cea mai perfectă manifestare
a Naturii — ajută prin posibilităţile lui dinamice procesul
mântuirii, slujind, de preliminarii revelaţiei. Pentrucă nu trebuie să
uităm că „deşteptarea", deşi făcută posibilă prin cunoaşterea discriminativă
a iluziei de realitate — nu aparţine intelectului. Inteligenţa
poartă eul până la pragul „deşteptării". Când acea „înţelegere
de sine" e realizată, intelectul ca şi toate celelalte elemente
psihice (materiale) cari au fost fals atribuite sufletului, se retrag,
se desprind de suflet şi reintră în prakriti, asemenea „unei dansatoare
care se retrage după ce a satisfăcut dorinţa Stăpânului" 1
).
De fapt, filosof ia Samkhya a înţeles că „nu există nici distrugere
nici naştere a sufletului; că el nu e nici robit nici activ
(în căutarea liberării); că nici nu e însetat de liberare, nici nu e
liberat". (Citatul e din Gaudapada Mandukhya Kărika, II. 32,
dar exprimă admirabil poziţia samkhyastă). Sufletul e pur şi etern ;
nu poate fi robit, pentrucă nu poate avea relaţii în afară de cea
1) Textul e leit-motiv în toate tratatele samkhyaste şi în epică. V. Samkhya
Kărikas 59.