REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

şi cu atât mai mult, în cadrul educaţiei psihanalitice. Serviciile pe care
le face psihanaliza cu datele ei în luminarea şi elucidarea problemelor
puse de aceste stări sufleteşti ale copiilor, sunt cu atât mai de preţuit,
cu cât literatura psihologică de până acum, nu le tratează mai de loc,
sau foarte superficial 1
).
Mai presus de toate însă, educaţia datoreşte psihanalizei faptul
că i-a pus la îndemână acel minunat mijloc educativ, care este sublimarea.
In mod inconştient întrebuinţată întotdeauna de educaţie,
canalizarea instinctelor, tendinţelor rele, în direcţie superioară, de data
aceasta însă conştient şi cu metodă, devine mijlocul educativ prin excelenţă.
Nu constrângere, nu ascultare forţată, silinţă forţată, moralitate
forţată, ci ascultare, silinţă, moralitate de bună voie primită de:
copil, pusă chiar de el însuşi ca ideal scump lui, în înfăptuirea căruia
găseşte plăcere, fericire. In acest chip, copilul îndeplinindu-şi obligaţiile
pe care societatea le cere dela el, găseşte şi mulţumirea personală
a acţiunii, pe care înfăptuind-o, şi-a cheltuit surplusul unei energii
ce altfel devenea primejdioasă şi—i producea lui însă-şi nemulţumire.
Dar să vedem ce ne spune în această privinţă practica pedagogică.
Sunt o sumă de defecte ale copiilor pe cari,atât părinţii cât şi
profesorii, nu numai că nu le îndreaptă prin mijloacele lor obişnuite,
dar chiar le întăresc. încă mai predomină în atitudinea adulţilor faţă
de copii, credinţa că numai prin severitate, chiar bătae şi aceasta cât
de timpuriu, îi poţi desbăra de anumite deprinderi. Vom lua exemplele
din cartea unui bun pedagog practic elveţian 2
).
Să vedem mai întâi efectele cu totul contrarii pe care severitatea
excesivă, în speţă bătaea, le obţin de la copii.
Dând elevilor să scrie despre cazurile când au fost bătuţi,,
aceştia, cunoscându-şi profesorul şi ştiind că sinceritatea lor nu va
avea efecte neplăcute, au scris aşa cum au simţit. Câteva exemple
numai din cele 23 citate de Zulliger, sunt concludente:
,,(Un şcolar între 11—13 ani). Când fac ceva rău sunt bătut
regulat. O ştiu de mai înainte. Mă trece cu călduri. Nu mai sunt în
stare să fac nimic. Aşa încât când se întoarce tata acasă, mă uit la el
supărat. In inima mea îl blestem. Tata se înfurie. Apoi mă ia pe genunchi
şi mă snopeşte în bătae. Eu strig cât pot. Când urlu prea tare,
se opreşte. Ţipătul îl enervează. Dar după aceia nu mai îmi este
drag" 3
).
„(O fetiţă). De o bucată de vreme spărgeam aproape în fiecare
1) Comp. Kurt Ioachim Grau: Eitelkeit und Schamgefühl, p. III. Felix
Meiner in Leipzig, 1928.
")Hans Zulliger: Psychanalytische Erfahrungen aus der Volksschulpraxis,.
Ernst Becher Verlag, Bern-Leipzig.
3) Loc. cit. p. 17.