Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Interesele legate de minorităţi, luate ca grupe, sunt interesele<br />
culturale, în genere. Tratatele şi convenţiile speciale recunosc<br />
minorităţilor dreptul de a-şi cultiva tradiţia religioasă, limba şi obiceiurile,<br />
întrucât acestea din urmă nu sunt incompatibile cu ordinea<br />
publică şi bunele moravuri. Minorităţile au dreptul să întreţină<br />
cu mijloacele lor proprii, şi în parte cu mijloacele pe care este<br />
obligat să le dea Statul român, instituţii particulare, în care limba şi<br />
religia minorităţii să se exercite fără împedicare. Statul român primeşte<br />
de bună voie jurisdicţia Curţii Permanente de Justiţie Internaţională<br />
pentru toate diferendele, care s'ar naşte din exercitarea<br />
drepturilor minorităţilor, diferende care nu vor fi ajuns la o aplanare<br />
în sânul consiliului Societăţii Naţiunilor, după ce au fost semnalate<br />
de vre-unul dintre membrii săi. Tratatele şi convenţiile nu<br />
fac însă o enumerare amănunţită de instituţiile pe care le pot înfiinţa<br />
minorităţile, şi aceea ce este încă mai grav, nu arată nici<br />
cine este îndreptăţit să pornească plângere la Societatea Naţiunilor<br />
în numele minorităţilor; individul minoritar, grupul minoritar dintr'o<br />
anumită localitate, sau organizaţia tuturor grupurilor care aparţin<br />
la aceiaş origină etnică, la aceiaş religie, sau aceiaş limbă?<br />
Această din urmă omisiune mai ales este regretabilă, atât pentru<br />
Statul român, cât şi pentru minorităţile înseşi. Căci spiritul aceloraşi<br />
tratate şi convenţii impune indivizilor minoritari, faţă de Statul<br />
român, o atitudine de loialitate; şi cum loialitatea este un sentiment<br />
curat personal, rămâne în dubiu, dacă un minoritar poate<br />
fi în aceiaş timp loial, ca cetăţean izolat, şi iloial ca membru al unei<br />
organizaţii politice erijată ca apărătoare a intereselor culturale ale<br />
minorităţii. Omisiunea este, încă odată, regretabilă. Căci, evident,<br />
principalele puteri semnatare a tratatelor de pace au voit să protejeze<br />
cultura, care dă oamenilor demnitate morală şi mijloace<br />
de a fi productivi, dar nu şi cultura care face din oameni nişte revoltaţi<br />
contra Statului în care ei se găsesc. Obligaţia de a fi cetăţean<br />
loial se împacă foarte bine cu faptul de a fi un om cu o cultură<br />
străină culturei pe care o are majoritatea cetăţenilor, dar această<br />
obligaţie nu se împacă de loc cu faptul de a fi un om cu o cultură<br />
îndreptată cu ură şi în serviciul unor organizaţii speciale, în<br />
contra Statului. Cultura cu scopul în sine, în serviciul inobilării omeneşti<br />
este una; şi cultura, în serviciul unui scop politic, ca instrument<br />
de luptă în contra Statului, este alta. Cea dintâi este totdeauna<br />
demnă de respect; cea de a doua esie o armă, pe care o<br />
respectă numai acela care respectă şi scopul pentru care este întrebuinţată.<br />
Orişice discuţie în problema minorităţilor din România va<br />
trebui să înceapă cu această întrebare: ce fel de cultură au voit<br />
principalele puteri semnatare să protejeze: cultura, scop în sine;<br />
sau cultura, scop politic?
Change language