REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

Intenţiunile acestea sunt negreşit clare, şi corespunzătoare pe
deplin ordinei juridice europene. O pace cât mai durabilă, şi care
să dea loc la cât mai puţine nedreptăţi, este singura compensaţie
pe care europeanul cult o poate aştepta de la marele război care a
însângerat omenirea între 1914—1918.
Dar intenţiunile acestea nu se pot realiza de sine. Ele au
nevoie de o procedură acceptată de toţi şi garantată apoi prin
sancţiuni eficace. Aci începe greutatea problemei; adică greutatea
de a soluţiona o problemă care are termini nedefiniţi.
In primul rând, avem greutatea de a fixa însuşi câmpul de
aplicaţie al procedurei. Sunt protejate minorităţile din toate ţările,
sau numai minorităţile din ţările, care şi-au mărit teritoriul după
război, şi care au semnat convenţii speciale în această privinţă ?
Iată prima greutate. Şi această greutate nu este aşa uşor de
înlăturat, precum li se pare unora. Bine înţeles, faptul că unele ţări
numai, ca România, Polonia, Cehoslovacia, Grecia, etc, au semnat
convenţiii speciale, dă impresia că lucrul este lămurit. Ţările
care s'au legat prin convenţii speciale, la prima aparenţă sunt singurele
faţă de care procedura protecţiei minorităţilor poate să aibă
sancţiuni. Dar lucrul nu este totuşi lămurit. Orişice convenţie trebue
să aibă o cauză şi un obiect precis. Pentru care cauză sunt
minorităţile din unele ţări numai protejate? De răspunsul ce se dă
acestei întrebări depinde foarte mult.
Dacă sunt protejate minorităţile din cauza unui principiu general
de drept internaţional, atunci limitarea acestei protecţii numai
la unele ţări este inexplicabilă. Un principiu de drept internaţional
trebue să se aplice peste tot în mod uniform, căci altmintreli
are aparenţa că sunt două feluri de suveranităţi politice, una care
este liberă de orişice diminuare şi alta aservită unei diminuări în
favoarea minorităţilor.
Cum este exclusă ipoteza că prin convenţiile speciale semnate
de unele ţări, acestea ar fi înţeles să reducă suveranitatea lor
politică, rămâne ca greutatea de care am vorbit să o înlăturăm
prin o mai bună interpretare a intereselor minorităţilor, pe care
Societatea Naţiunilor este legată să le protejeze şi care formează
obiectul convenţiunilor speciale impuse diferitelor ţări cu teritoriu
mărit. Căci evident, dacă minorităţile nu sunt protejate faţă de
orişice Stat, ci numai faţă de unele State, aceasta însemnează că
interesele minorităţilor nu sunt puse sub protecţia unui principiu
absolut, care se aplică erga omnes, ci se bucură de o protecţie relativă,
după cum vor cere împrejurările; adică, Societatea Naţiunilor
nu are să protejeze orişice interes minoritar, de îndată ce
acest interes se dovedeşte că este minoritar, ci are să protejeze
aceste interese numai în anumite condiţii, care rămân să se fixeze
pentru fie care caz în parte. Ţările care au semnat convenţiie speciale,
ca România, Polonia, Cehoslovacia, etc, sunt indicate că