REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

incontestabilă este că autorul se referă încontinuu la mediul social în care se
formează şi trăeşte gânditorul, reuşind astfel să ajungă la o privire de ansamblu
şi de înţelegere documentată şi temeinică a unei tilosofii din cele mai ciudate ^
caracteristice pentru gândirea modernă. Şi importanţa ambianţei sociale este
decisivă, pe lângă însuşirile personale, în cazul lui Keyserling. Concluziile la
care ajunge sunt foarte utile, şi noui, pentru înţelegerea crizei din cultura Europei,
problemă actuală ce frământă pe intelectualii şi filosofii istoriei din toate ţările.
N. TATU
M. GEIGER: Dxe Wirkiichkeit der Wissenschaften und die Metaphysik, (Verlag
von Friedrich Cohen in Bonn 1930).
Cine urmăreşte îndeaproape mişcarea filosofică de astăzi, poate lesne desprinde,
în linii generale, orientarea ei metafizică. Gânditorii contemporani, în mai
mare număr şi mai intens, încep să-şi îndrepte cercetările asupra realităţei ultime,
asupra naturei intime a lumei. Şi ceeace este semnificativ, e faptul că
gânditorii cu preocupări metafizice provin mai ales din acele şcoli filosofice
care până astăzi erau împotriva metafizicei. Se pare astfel că ne îndreptăm iarăşi
spre o epocă de mari speculaţii metafizice, spre întemeerea de sisteme vaste
şi atotcuprinzătoare, aşa cum întâlnim adesea în istoria filosofici. Faptul nu
poate să fie, desigur, decât îmbucurător. Căci el dovedeşte nu numai tăria preocupărilor
pur teoretice aie vremei noastre, ci totodată şi încredere în mijloacele
noastre cognitive de a da răspuns la marile întrebări pe care neîncetat şi
!e-a pus mintea omenească.
Din aceşti gânditori şi din această orientare nouă face parte M. Geiger şi
lucrarea sa apărută de curând: Die Wirkiichkeit der Wissenscha[ten und die
Metapliysik. Lucrarea vrea să demonstreze incapacitatea funciară a oricărei
ştiinţe particulare de a deslega probleme de natură metafizică şi necesitatea de a
întemeea pentru asemenea probleme, o disciplină filosofică proprie: metafizica.
Autorul stabileşte că sunt două atitudini fundamentale care stau la bază
supoziţiilor de care se servesc ştiinţele exacte, atitudinea naturalistă şi atitudinea
nemijlocita- Cea dintâi se caracterizează p'fîiî faptul că ea admite din capTrl~1(3cuTui
existenţa unei lumi externe independente, fără să se gândească la
raportul ei cu subiectul. Ea se mai caracterizează apoi prin faptul că nu admite
existenţa principială a domeniului psihic alături de domeniul fizic şi de
aceea reduce totdeauna fenomenele psihice la cele fizice. Aşa se explică de ce
ea este indiferentă, faţă de toate soluţiile date problemei raportului dintre cele
două domenii, cum este concepţia materialistă a cauzalităţei psihofizice, teoria
paralelistă sau aceea a acţiunei reciproce. Fiecare din aceste soluţii se împacă
la fel cu atitudinea naturalistă. Dar această atitudine nu stă numai la baza cercetărilor
ştiinţifice, ci şi a celor metafizice. Căci se poate pune întrebarea dacă
cele două realităţi sunt numai realităţi diferite empiric sau ele diferă şi metafizic.
Monismul şi dualismul sunt răspunsuri date acestei întrebări. Pentru atitudinea
naturalistă psihicul şi fizicul sunt opuse contradictoriu: ceeace nu este
fizic este psihic şi ceeace nu este psihic este fizic. Important este însă că numai
fizicul este privit ca determinat prin el însuşi, pe când psihicul este privit ca
negarea fizicului, ca non-fizic. Fizicul este obiectiv, în sensul că există în timp
şi spaţiu: iar ceeace nu este obiectiv şi spaţial este psihic.
Cea de a doua atitudine, atitudinea nemijlocită, nu ia ca punct de plecare
lumea externă, ci existenţa atât a subiectului cât şi a obiectului. Subiect şi
obiect formează două lumi ce sunt date în acelaşi timp. „Subiectele sunt centre,
cărora le este dată lumea obiectelor, asupra căreia ele privesc, pe care ele
o concep, o cunosc, asupra căreia ele reflectează, pe care o preţuesc şi o prelucrează,
pe care o fac obiect al voinţei şi al dorinţelor lor, faţă de care iau