REVISTA DE FILOSOFIE - BCU Cluj

taţi naturalist" (145). In acest capitol o serie de observaţii interesante pun în
lumină nouă multe aspecte ale gândirii filosofice trecute.
Absolutizarea pe care o încearcă şi o atitudine şi alta, este tratată îr
capitolul ultim. M. Geiger arată aici că orice soluţionare a problemelor metafizice
din punctul de vedere al uneia din aceste două atitudini nu poate fi mulţumitoare.
El dovedeşte netemeinicia atât a absolutizării naturaliste cât şi a celei
imediate, fără să expună bazele pe care sar putea înălţa noua metafizică spre
care el năzueşte. Ni se spune că aceste lucruri vor fi tratate într'o lucrare ulterioară
mai cuprinzătoare, ale cărei unele capitole lucrarea de faţă le anticipă.
E de prisos să mai adăogăm că această lucrare pe care o anunţă M. Geiger
se va încadra, după liniile pe care el i le trasează de pe acum, în mişcarea de
reînviere a spiritului metafizic al vremei noastre. Şi date fiind calităţile şi autoritatea
de gânditor ale autorului, este firesc ca această nouă lucrare anunţată
să fie aşteptată cu interes.
N. BAGDASAR
FRIEDRICH KUNTZE: Der morfoloqische Idealismus. (Ed. C. H. Beck. München
1929).
H. FRIEDMANN: Die Welt der Formen (Ed. C. H. Beck, ediţia a II-a, 1930.
519 pp.).
Cea dintâi este o lucrare postumă a fostului profesor de filosofie dela
Universitatea din Berlin. Friedrich Kuntze. Dar nu e o lucrare originală, ci o
expunere personală a unei noui ..Weltanschauung", a b'.oloqului şi filosofului
Hermann Friedmann. Metafizica atât de arhitectonic construită în vastul sistem
ce-1 constitue lucrarea lui H. Friedmann, intitulată „Die Welt der Formen"
(ed. I. C. H. Beck 1925), 1-a impresionat atât de adânc pe F. Kuntze. încât
acesta însuşi mărturiseşte, că lectura cărţii i-a deschis perspective noui. Cum însă
lucrarea lui H. Friedmann e prea cuprinzătoare, pentru a putea trece uşor
d'ncolo de interesul pur ştiinţific al specialiştilor, şi fiind necesar ca metafizica
să depăşească şi acest cadru — F. Kuntze s'a gândit să ne dea în 118 pagini,
o expunere rezumativă a întregului sistem.
Expunerea e făcută dună prima ediţie a „lumei formelor" şi este prin
claritatea ei, o bună călăuză. Acela însă care nu voieşte numai să se informeze
asupra unei lucrări de mare valoare, cum este aceia a lui H. Friedmann, dar
doreşte în acelaş timp să cunoască şi frumuseţile amănuntului, pentru a avea
viziunea tectonică a sistemului, acela va trece fireşte dela Kuntze la însuşi
textul lui H. Friedmann: şi apoi, poate, dacă nu va voi singur să facă efortul
unei reconstituiri a ideilor, se va întoarce iarăşi la Kuntze, pentru a-şi fixa prin
o a doua lectură, punctele de reper ale nouii filosofii. Mai trebue să insist totuş
asupra următorului fapt: cartea lui Fr. Kuntze, nu e izvorâtă cu toate acestea
din singura dorinţă de a populariza o concepţie asupra lumei şi vieţei, cât si
asupra omului, — dar şi din convingerea că lucrarea lui H. Friedmann arată
poporului german drumul spre mântuirea lui, din înfrângerea suferită azi. Mântuirea
îi va veni, dacă va înceta să mai vadă lumea şi viaţa cu ochiul „cel
rău" al simţului tactil, care fragmentează, materializează şi pragmatizează lucrurile,
şi se va obicinui să vadă lumea sub aspectul pur al valorilor ei spirituale.
Aşadar, dacă se va obicinui să vadă nu cu un ochiu haptic (tactil), ci
cu unul proectiv, care să prindă simetria fiecărei forme şi a tuturor formelor
lucrurilor. Adică, dacă se va obicinui să vadă totul sub aspectul frumuseţei, de
care formele, simetriile şi sistemele sunt legate întotdeauna.
Fără îndoială că pe noi nu ne interesează atât intenţiile unei cărţi, cât
mai mult valoarea în sine, documentară şi ştiinţifică, sau conţinutul ei metafizic
dacă ea voieşte să ne dea noui perspective de a cunoaşte şi înţelege lumea
Cartea lui H. Friedmann, e dealtminteri bogată în astfel de perspective.