Life in roman dacia

mai ales pentru aerisire. Pentru spargerea stincilor se foloseau tîrnăcoape şi
piroane (cunei). Cele mai impunătoare urme rămase de la extragerea minereului
de fier se văd pînă astăzi la Roşia Montană - Alburnus Maior, pe
dealurile numite Cetatea Mare şi Cetatea Mică, descrise de către cei care le-au
privit de sus ca nişte adevărate amfiteatre sau cratere ale unor vulcani stinşi.
Aici s-a folosit metoda descrisă de Plinius, adică s-au săpat galerii la diferite
adîncimi, dar lăsînd din loc in loc stilpi de susţinere (fornices) , care apoi,
cînd dealul era străpuns de la un capăt la altul, erau înlăturaţi, provocindu-se
prăbuşirea succesivă a galeriilor89• In fiecare din aceste dealuri s-a putut
recunoaşte cîte o singură intrare. Intrări şi galerii intregi au fost recunoscute
în mare număr in Munţii Apuseni şi descrise in parte de cercetători
incepind din veacul trecut. Astfel, la Ruda Brad (j . Hunedoara) sînt descrise
două galerii, una lungă de 160 m iar cealaltă de 650 m, amîndouă avind
înălţimea doar de 1 m şi lăţimea de 0,60-0,70 m90• Dimensiunile lor reduse
nu sînt însă o excepţie în antichitate. In aceste galerii, pentru scoaterea
afară a minereului sfărîmat, aşa cum arată Diodor din Sicilia, nu puteau
fi întrebuinţaţi decit copii91• In sprijinul acestui fapt se poate aminti că
dintre cele trei tăbliţe cerate descoperite în galeriile de la Alburnus Maior,
care conţin contracte de vinzare-cumpărare de sclavi, două au ca obiect
doi copii, fetiţa (puella) Passia, cumpărată de dalmaţianul Maximus al lui
Bato , de la pirustul Dasius al lui Verzo din Kavieretium, pentru 205 denari9\
şi băiatul (puer) Apalaustus, cumpărat tot de un dalmaţian, Dasius Breucus,
la preţul de 600 de denari93• In schimb, galeriile de la Băiţa (j. Hunedoara)
sint descrise ca avînd 2 m înălţime, iar lăţimea de 0,56-0,65 m94•
Intr-o altă mină de pe dealul Bojeriţa, de la Almaşul Mare (j. Alba),
G. Teglas a constatat că pătrunderea s-a făcut de sus, din vîrfu 1 dealului,
practicindu-se o deschidere largă de 12 m, şi că pentru spargerea stincii s-a
întrebuinţat focul, după procedeul descris tot de Plinius (loc. cit.), adică
încălzindu-se stînca pînă se înfierbînta bine şi apoi stropindu-se cu apă
sau cu oţet, după care minereul dezagregat se desprindea uşor şi era sfărîmat
cu ciocanele. Arheologul maghiar afirmă că procedeul se folosea pînă
în vremea sa de minerii locali, încălzirea stîncii făcîndu-se timp de 36-48
de ore95• Galerii şi urme de exploatarea aurului au fost constatate in multe
alte locuri şi localităţi din întreg masivul Munţilor Apuseni96• In mina Ruda
s-a găsit o roată dublă de lemn, similară cu cele cunoscute din Hispania, cu
ajutorul cărora se scotea apa din galeriile inundate97•
După cum aflăm de la Diodor (loc. cit.), minereul era mai întîi sfărîmat
cu ciocanele în bucăţele mici, de mărimea boabelor de mazăre, care apoi,
cu ajutorul unor mori cu piatră, sînt pisate mărunt ca făina de grîu. Aceasta
apoi era spălată cu apă pe o scîndură, pe care aurul, fiind mai greu, se depunea.
Cu ajutorul unor bureţi se culegea ţărîna mai moale şi astfel rămînea
numai aurul curat.
www.cimec.ro
302