Life in roman dacia

mesului alutan , au putut fi abandonate abia la cîţiva ani sau în orice caz la o
dată nu prea îndepărtată după aceea. Fiind de acord că teritoriul în discuţie
al Daciei Inferior a avut mai mult de suferit in vremurile grele de după jumătatea
secolului al III-lea decît Daciile intracarpatice, el aflîndu-se mai
aproape de drumul de invazie urmat obişnuit de popoarele barbare de la
nordul Dunării de jos şi de pe ţărmul nordic al Pontului Euxin, care, nu trebu
ie să se uite, trecea în primul rînd prin Scythia Minor, adică Dobrogea de
astăzi, uneori chiar pe mare, nu putem totuşi subscrie afirmaţia că această
parte a Daciei era "mai legată de .Moesia decît de Dacia"126• Făcînd o
asemenea afirmaţie, care poate fi socotită mai degrabă ca o exagerare de circumstanţă,
se pierde din vedere că Dacia Inferior, respectiv Dacia Malvensis,
deşi organizată ca provincie aparte, condusă de un procurator presidial, se
afla sub autoritatea administrativă şi mai ales militară, cum însuşi D. Tudor
sublinia altă dată127, bineînţeles în alt scop, a legatului consular al celor
trei Dacii, care şi este ca. atare amintit în inscripţii 128• Iar despre vreo schimbare
in organizarea celor trei ·Bac ii după jumătatea secolului al III-lea noi
nu ştim nimic şi e puţin probabil ca ea. să fi avut loc. Nouă ni se pare mult
mai verosimil istoriceşte a crede că Dacia Inferior, devenită mai apoi Dacia
.Malvensis, şi care, e bine să o repetăm, nu se limita la. teritoriul
Olteniei de astăzi, ci cuprindea, şi ţinutul de-a. lungul Oltului transilvan,
din interiorul arcului carpatic, a împărtăşit aceeaşi soartă cu restul
Daciei, de care ea era organic şi administrativ legată. Fireşte că, evident,
neadevărată ar fi susţinerea amintită în ipoteza c teritoriul Olteniei de astăzi
făcea parte, după reforma din timpu l lui Marcus Aurelius, din Dacia
Apulensis.
Dacă relatarea unora dintre autorii antici despre o amissio Daciae în vremea
lui Gallienus ar fi să o considerăm totuşi ca ecoul unei situaţii care s-a
produs in realitate, credem că am putea să ne gîndim la o pierdere temporară
tn vremea lui Gallienus a unor ţinuturi periferice ale Daciei, ocupate vremelnic
de barbari, acestea fiind însă mai degrabă cele din partea de nord sau
de est a provinciei, nu din partea de sud, mai aproape de Dunăre, care puteau
fi mai bine apărate. Dar tot aşa de bine ar putea fi vorba doar de o pierdere
temporară a controlului asupra Daciei, care să fi creat o situaţie confuză
în provincie.
•
ln eoncluzie, se poate spune că, deşi unele izvoare literare amintesc şi de o
pierdere a Daciei pe vremea lui Gallienus, descoperirile epigrafice, arheologice
i numismatice dovedesc că stăpînirea romană s-a menţinut in Dacia, cu
P-xcepţia poate a unor teritorii de la marginea provinciei, pînă pe timpul
lui Aurelian, cel care a abandonat definitiv provincia întemeiată de Traian.
Cu privire la data evacuării Daciei de către Aurelian, scriitorii antici nu fac
nici o precizare, dar studiul monedelor a permis să se stabilească că evenimentul
a avut loc tn anul 271 . La începutul domniei lui Aurelian , printre primele
www.cimec.ro
453