REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

László Krasznahorkai
asprã, din fier, pe partea inferioarã a suprafeþei înguste, frecate pânã la
strãlucire, stau ascunse aºchii de ruginã; în timp ce urcã din treaptã-n
treaptã pe scãrile acoperite cu un jeg umed, curãþenia executatã la
ordin îi înconjoarã din toate pãrþile, dar n-o poate înãbuºi nici mãcar
mirosul greu, amintind mai degrabã de cel al conservei de peºte, care îi
întâmpinã la fiecare cotiturã.
MEZANIN
ETAJUL I
ETAJUL II
Cãpitanul, zvelt ºi þanþoº, mai ceva ca un ofiþer de husari, înainteazã
în faþa lor cu niºte paºi energici, cadenþaþi, cizmele lucioase scot
niºte sunete aproape muzicale pe carapacea de keramit, zgâriatã icicolo;
nu se uitã îndãrãt, dar ei ºtiu: acum îi mãsoarã din cap pânã-n
picioare, examinându-i cu temeinicie, de la bocancii negri, de drumar,
ai lui Petrina, pânã la cravata de un roºu aprins de la gâtul lui Irimiás,
poate apelând la memorie, poate datoritã acelei calitãþi deosebite
potrivit cãreia pielea subþiatã de pe ceafã este în stare sã perceapã informaþii
mai profunde decât e în stare sã descopere vreodatã un ochi nu
tocmai experimentat. „Identificã-i!“ se rãsteºte, îndatã ce intrã pe uºa
camerei, de asemenea, 24, o încãpere plinã de fum ºi de aer stãtut, spre
un sergent oacheº, cu o staturã zdravãnã ºi mustaþa deasã, apoi, fãrã sã-ºi
încetineascã ritmul le face semn cu mâna, prin niºte gesturi scurte,
oamenilor care se ridicã rapid în picioare, arãtându-le cã se pot aºeza, iar
înainte sã disparã pe uºa din sticlã, aflatã pe peretele din stânga, dã
ordine pe o voce fermã. „Apoi, la mine! Adu-mi presa! Rapoartele! Fã-mi
legãtura la 109! Vreau ºi un fir cu oraºul!“ Sergentul rãmâne bãþos, în
poziþie de drepþi, iar în final – când aude cã se închide pe dinãuntru uºa
– îºi ºterge cu braþul fruntea plinã de broboane de sudoare, se aºazã la
masa aflatã vizavi de intrare ºi le pune în faþã câte un formular.
„Completaþi-l! spune obosit. Luaþi loc! Dar mai întâi citiþi «Instrucþiunile»
de pe verso.“ În încãpere aerul e-ncremenit. În tavan sunt trei ºiruri de
tuburi de neon, lumina e orbitoare, jaluzelele sunt trase ºi aici. Prin
mulþimea meselor de scris conþopiºtii nervoºi aleargã de colo-colo, iar
dacã se întâmplã uneori ca în spaþiul prea îngust sã se întâlneascã faþã-n
faþã se înghiontesc impacientaþi, dar zâmbind a scuze, astfel cã din cauza
asta, de la un minut la altul, ºi mesele ajung mai încolo, lãsând dâre vizibile
pe podea. Sunt ºi unii care nu se clintesc de la locurile lor, dar cu
toate astea îºi petrec mare parte a timpului în certuri cu colegii, deºi au
102