REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

Cronica literarã
Alexandru Seres
Cioran, estet al decadenþei
Emil Cioran
Despre Franþa
Editura Humanitas, 2011
Ajuns pour de bon în Franþa, ce îºi gãseºte Cioran de fãcut? κi reia
obsesiile, de acolo de unde le lãsase. Cum România rãmãsese definitiv
în urmã, pentru început se rãfuieºte cu noua sa patrie. Doar cã într-un
mod cu totul diferit – fãrã vehemenþa acuzatoare a rãnitului din dragoste,
cum procedase în cazul Schimbãrii la faþã a României, ci dimpotrivã,
cu dezabuzarea celui atras fatal de spectrul ratãrii.
E arhicunoscut: Cioran avea o simpatie deosebitã pentru rataþii de
toate soiurile – alcoolici, dezaxaþi, prostituate, cerºetori ºi orice alte întrupãri
ale degradãrii umane. Dintre toate formele de geniu, îl preferã
pe cel pustiu. El însuºi pare atras de condiþia de loser: dupã ce studiase
sârguincios la Berlin, când ajunge în 1937 la Paris, ca bursier al
Institutului Francez din Bucureºti, în loc sã-ºi scrie lucrarea de doctorat,
se dezintereseazã complet de ea, flanând în neºtire pe strãzi sau fãcând
lungi ture cu bicicleta. Uitã cu totul ºi de cursuri, dar rãmâne abonat al
cantinelor studenþeºti chiar ºi dupã rãzboi, când bursa i se încheie, ducând
o viaþã de asistat social, în locuinþe ieftine. Între cele douã capitale,
Berlin ºi Paris, emblematice pentru evoluþia sa spiritualã, ceva s-a întâmplat.
Berlinul, unde asistã admirativ la triumful fascismului, îi evocã
epoca vitalismului, a energiei creatoare, a cãrei expresie în plan politic
va deveni utopia totalitarã din Schimbarea la faþã a României. Parisul,
aflat sub ocupaþie, e exact opusul. Pierzându-ºi treptat iluziile dupã
1937 – ºi definitiv dupã prigonirea miºcãrii legionare de cãtre Antonescu
–, fãrã nicio perspectivã în þarã ºi practic refugiat într-un oraº aflat ºi
el sub ocupaþie germanã, Cioran îºi zãreºte chipul, reflectat ca într-o
oglindã, în cel fãrã noroc al Franþei. Realizând cã în zadar îºi dorise pen-
34