REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

Tangou satanic
îmi faci lipeala cu madam Schmidt...“ Petrina se rãsteºte la bãiat, trãgându-l
de-o ureche. „Aºa deci? Abia ai ieºit din gãoace, ºi vrei deja sã tragi
de chiloþi, mãi, derbedeule! ªi ce-ai mai vrea încã?!“ Bãiatul se elibereazã
din mâna lui Petrina ºi-i strigã în faþã, cu ochii scânteind. „ªtii ce sã-þi
tragi? Pielea aia fleºcãitã de pe coadã, mãi, gloabã jigãritã!“ Dacã nu intervine
Irimiás, cât pe ce sã se încaiere. „Ajunge, terminaþi! strigã. De unde
ai ºtiut cã venim?“ Bãiatul face câþiva paºi îndepãrtându-se de Petrina, ca
sã se simtã în siguranþã, ºi se freacã la ureche. „Ãsta-i secretul meu. De
altfel, oricum e totuna... Toatã lumea ºtie deja. De la ºofer.“ Irimiás,
vãzând cã Petrina se jurã furios, cu ochii ieºiþi din orbite, cã se va
rãzbuna, îi face semn sã se potoleascã. („Nu-þi pierde minþile! Lasã-l în
pace!“), ºi se întoarce spre bãiat. „Care ºofer?“ „Pãi, de la Kelemen, locuieºte
acolo, la rãscrucea drumului ce duce spre Elek, v-a vãzut.“ „Kelemen?
S-a fãcut ºofer?“ „Da, începând din primãvarã, este ºofer pe ratã,
cursa interurbanã. Numai cã acu’ nu circulã autobuzul, aºa cã are timp
sã umble de colo-colo...“ „Bine!“ spune Irimiás, apoi porneºte. Bãiatul þopãie
pe lângã el. „Eu am fãcut ce mi-ai cerut... Dar sper cã ºi dumneata o
sã te þii de...“ „Obiºnuiesc sã-mi respect promisiunile!“ rãspunde glacial
Irimiás. Bãiatul îl urmeazã asemenea unei umbre; dacã se-ntâmplã sã-l
ajungã din urmã, se uitã chior⺠la el, apoi iar se retrage la spatele lui.
Petrina rãmâne biniºor în urma lor ºi, cu toate cã de înþeles nu înþeleg
ce spune, ºtiu cã înjurã fãrã milã ploaia ce nu se mai opreºte, noroiul, pe
bãiat, întreaga lume, „inclusiv pe sine“. „Mai am ºi acum fotografia aia!“
spune el cam de la douã sute de paºi distanþã. Dar Irimiás nu-l aude sau
se face cã nu-l aude, înainteazã, cu capul ridicat, cu niºte paºi mari, pe
mijlocul drumului, sfâºiind noaptea cu barba ascuþitã ºi nasul acvilin.
„Nu vrei sã vezi fotografia?“ încearcã iar bãiatul când îl ajunge din urmã.
În final, Irimiás se uitã încet la el. „Ce fel de fotografie?“ Între timp apare
ºi Petrina. „Vrei s-o vezi?“ Irimiás dã din cap. „Ei, nu te câcâi atât, mãi, pui
de drac!“ îl grãbeºte ºi Petrina. „Dar nu se lasã cu supãrare?“ „Nu, ei.“ „Da’
numai eu pun mâna!“ precizeazã bãiatul ºi-ºi duce braþul sub cãmaºã.
Stau în faþa unui chioºc din oraº, în dreapta, Irimiás, pieptãnat frumos,
cu pãrul despãrþit într-o parte printr-o cãrare, e îmbrãcat într-un sacou
în carouri, la gât poartã o cravatã de un roºu aprins, la nivelul genunchilor,
dunga pantalonilor, e întreruptã; lângã el, Petrina în niºte izmene
dintr-o pânzã neagrã, într-un tricou larg, prin urechile-i clãpãuge
lumineazã soarele. Irimiás mijeºte batjocoritor, Petrina e de o mohorealã
festivã, tocmai îºi închide ochii, are gura întredeschisã. În partea
stângã a fotografiei se vede o mânã întinsã, cu o bancnotã de cinzeci de
forinþi între degete. În spatele lor un carusel rãsturnat, parcã tocmai ºi-ar
113