REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

tru cã ar încerca o reabilitare postumã a
dictatorului, ci fiindcã în memoriile fostului
general de securitate ªtefan Andrei ne
este înfãþiºat drept unul dintre cele mai
caricaturale personaje de la curtea lui
Ceauºescu. Din imaginea cvasi-grotescã
ce îi este desenatã lui ªtefan Andrei de Pacepa,
rãmâne însã foarte puþin dupã lectura
cãrþii ce face obiectul acestor însemnãri.
ªi asta nicidecum datoritã celor declarate
de intervievat în apãrarea sa, în
momentul în care Lavinia Betea îi cere sã
comenteze spusele detractorului sãu. Ci
fiindcã, prin tot cuprinsul ei, cartea
dezvãluie un ªtefan Andrei cultivat, familiarizat
cu literatura de specialitate, dar ºi
cu beletristica, bun cunoscãtor al vieþii
politice internaþionale, abil negociator, însuºiri
ce l-au fãcut un interlocutor agreat
de omologii sãi, nu doar din þãrile comuniste,
ci ºi din cele occidentale. Poate nu
tocmai în mãsura în care se autînfãþiºeazã
protagonistul volumului care nu se poate
sustrage unei viziuni egolatre. E însã dincolo
de orice urmã de tãgadã cã ªtefan
Andrei s-a numãrat, într-un fel sau altul,
printre decidenþii ori executanþii principali
ai politicii externe româneºti în anii
în care þara noastrã chiar conta în context
internaþional, poate nu tocmai riguros
exact în mãsura în care o descrie cartea
Fereºte-mã, Doamne, de prieteni! a lui
Larry Watts, excesiv convocatã drept argument
de Lavinia Betea ori a încercat sã
o acrediteze mitologia comunistã pre ºi
post-revoluþionarã. Tot la fel cum nu
poate fi tãgãduit faptul cã Andrei ºi-a pãstrat
o oarecare credibilitate ºi în anii în
care România s-a autoizolat pe scena internaþionalã.
Miniºtri de externe din perioada
de dupã 1989 – e cazul lui Teodor
Meleºcanu ori Adrian Cioroianu - au confirmat
calitatea expertizei lui ªtefan
Andrei. Cã aceastã credibilitate a stârnit
resentimente din partea lui Nicolae ºi,
mai ales, a Elenei Ceauºescu e iarãºi un
fapt cunoscut, certificat de îndepãrtarea
lui ªtefan Andrei din poziþiile din prima
linie a politicii româneºti. Nu ºi din aceea
Explorãri
ce îl va costa dupã 1989 arestarea ºi detenþia,
de membru în CePex.
E de domeniul evidenþei cã ªtefan
Andrei nu scapã tentaþiei de a se prezenta
pe sine într-o luminã necondiþionat favorabilã.
Fostul lider se autorecomandã
drept un tehnocrat abil, un expert, un spirit
lucid care a fãcut tot ceea ce a putut
face pentru a salva mai tot ceea ce se putea
salva. Iar dacã ceva nu a fost salvat, asta
s-a întâmplat, aproape în totalitate, fiindcã
nu i-a fost ascultat sfatul ori nu a fost consultat.
Epitaful pe care ºi-l alege protagonistul
cãrþii: A prevãzut totul ºi nu a putut
evita nimic e relevant în acest sens. Adesea,
fostul ministru de externe e înclinat
spre bârfã, spre dezvãluirea uºor rãutãcioasã
a unor aspecte mai intens colorate,
mai pitoreºti ale vieþii cotidiene de la vârfurile
nomenclaturii. Andrei face ce face
ºi mai furnizeazã câte o informaþie, câte
un detaliu destinat sã mai demoleze câte
ceva din imaginea pozitivã de care beneficiazã
ºi azi (înþelegem cã pe nedrept) un
Ion Gheorghe Maurer, un Corneliu
Mãnescu, din aura acestuia nemairãmânând
aproape nimic ori un George Macovescu.
Nici Ion Iliescu ºi atât de vocala
autoclamata lui atitudine anti-ceauºistã nu
ies deloc bine în urma mãrturiilor lui ªtefan
Andrei. La fel, Sergiu Celac. Fostul
demnitar comunist întãreºte ideea cã degradarea
continuã a vieþii politice româneºti,
dar ºi a traiului cotidian din România,
coincid cu creºterea continuã a influenþei
ºi a puterii Elenei Ceauºescu,
dupã 1974. Andrei confirmã zvonurile în
conformitate cu care aceasta se vedea în
ipostaza de primã succesoare a lui
Nicolae Ceauºescu, Nicu Ceauºescu urmând
sã preia puterea doar dupã dispariþia
ei fizicã. Ca ºi ideea cã orice urmã de
viaþã politicã realã dispãruse de fapt în
anii ultimi ai lui Ceauºescu, cã deciziile
erau luate doar de cuplul dictatorial, cã
una era guvernul, alta partidul ºi alta era
Securitatea.
Mãrturisesc cã nu aceste lucruri m-au
interesat cel mai mult citind cartea apãru-
57