REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

Tangou satanic
privirile lãsate-n jos, nimeni nu are curajul sã se miºte. Speriatã, îngrijitoarea
veceului o cheamã deoparte pe chelneriþã. „N-ar trebui chematã
poliþia?“ Barmaniþa e atât de nervoasã cã nu poate sã-ºi reþinã râsul, dã
drumul repede la robinetul de la chiuvetã ºi începe sã spele câteva halbe
goale de bere. „O sã aruncãm totul în aer! spune cu o voce gâtuitã
Irimiás, apoi repetã pe tonul sãu rãsunãtor de bas. O sã aruncãm totul în
aer! Pe toþi îi aruncãm în aer, unul câte unul! se-ntoarce spre Petrina,
niºte viermi laºi. În sacoul fiecãruia, câte o dinamitã! Iar ãluia de acolo –
aratã, cu degetul gros, într-o parte -, în buzunar. Iar ãluilalt – face semn,
cu ochiul, în direcþia sobei -, sub pernã. În hornurile caselor. Sub preº.
Deasupra lampadarelor. În gaura curului!“ Barmaniþa se trage lângã
chelneriþã, la capãtul tejghelei. Clienþii din cârciumã se uitã speriaþi unul
la celãlalt. Petrina îi scruteazã cu niºte ochi de criminal. „Podurile. Casele!
Tot oraºul. Parcurile! Dimineþile! Poºta! Tot ce miºcã, încetul cu-ncetul...“
Irimiás suflã fumul de þigarã printre buzele þuguiate, împinge
paharul de colo-colo, prin bãlþile de bere. „Pentru cã trebuie, în sfârºit,
sã se punã capãt la tot ce s-a întâmplat.“ „Chiar aºa, ce rost are nesiguranþa
asta mare?! dã din cap cu înflãcãrare Petrina. Treptat, aruncãm
totul în aer!“ „Oraºele. Unul dupã celãlalt! continuã exaltat Irimiás.
Satele. Pânã ºi coliba cea mai ascunsã!“ „Bumm! Bumm! Bumm!“ strigã
Petrina gesticulând. Auziþi?! Apoi: gataaa! ªi, s-a terminat, domnilor.“
Scoate din buzunar o bancnotã de douãzeci, o aruncã pe tejghea, în
mijlocul unei bãlþi de bere; încetul cu-ncetul hârtia se umezeºte. Irimiás
se retrage de la tejghea, deschide uºa, apoi se întoarce. „Mai aveþi câteva
zile! Irimiás vã face harcea-parcea!“ le spune în încheiere, schimonosindu-ºi
gura a dispreþ, iar drept rãmas-bun îºi plimbã, pentru ultima oarã,
privirea peste chipurile larvare, stupefiate. Duhoarea haznalelor se
amestecã cu mirosul noroiului, al bãltoacelor, al fulgerelor ce pocnesc,
vântul smuceºte firele electrice, þiglele, cuiburile de pãsãri pãrãsite; în
obscuritatea ce miroase a cositor, prin crãpãturile ferestrelor joase, ce
nu se închid ca lumea, se furiºeazã cãldura clocitã... frânturi din cuvintele
excitat-nerãbdãtoare ale celor care se îmbrãþiºeazã... plâns de sugar
nemulþumit; strãzi elastice, parcuri surpate, ude pânã la rãdãcini, stau
culcate, docil, în ploaie; stejari pleºuvi, flori uscate, frânte, iarbã arsã –
totul e îngenuncheat, cu umilinþã, în furtunã, asemenea victimei la
picioarele cãlãului. Chicotind, Petrina merge împiedicat în urma lui
Irimiás. „La Steigerwald?“ Dar tovarãºul lui nici mãcar nu-l aude, îºi ridicã
gulerul paltonulul în carouri, îºi afundã mâinile în buzunare ºi, cu capul
înãlþat, se grãbeºte ca un nebun, de pe o stradã pe alta, nicãieri n-o
lasã mai moale, nu priveºte îndãrãt, þigara umezitã îi atârnã din gurã, nici
109