REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

Constantin Zaharia
vine aceastã fascinaþie a lui Cioran faþã de „amurg”, pentru tot
ce înseamnã fenomenul stingerii ºi dispariþiei?
Constantin Zaharia: Nu ºtiu dacã aþi avut ocazia sã vedeþi ultimul
film al lui Lars von Trier, Melancholia. Existã acolo o scenã superbã, cea
a dispariþiei Pãmântului, înghiþit de planeta Saturn. Cioran este un saturnian,
el nu poate sã respire decât într-o atmosferã de sfârºit de lume.
Existã o anumitã cruzime a melancolicului în general, ea a fost subliniatã
în unele studii de... sã spunem de specialitate, dacã psihanaliza poate
fi socotitã astfel. Ceea ce-l defineºte pe melancolic este senzaþia de intolerabil
pe care el o trãieºte zi de zi, începând cu insomnia ºi cu tristeþea
cea mai adâncã. Toatã aceastã suferinþã nu poate avea sfârºit, de aceea
ideea sinuciderii îi este familiarã. Cioran proiecteazã propria suferinþã
la scara întregii lumi, ca un bun schopenhauerian el considerã cã suferinþa
este un dat universal. Prin urmare, singurul mod de a o face sã înceteze
este ca lumea sã nu mai existe, ºi omul odatã cu ea. Sã nu uitãm
cã omul în general este pentru Cioran un accident nefericit, el ar fi trebuit
sã fie altfel, a pierdut însã nemurirea ºi Paradisul. Ca animal istoric,
nu are motive sã existe. Dar asta este o problemã care meritã o analizã
mai amãnunþitã, pe care nu o pot face aici.
Alexandru Seres: Întâi Caietele, ºi acum, iatã, Despre Franþa, la
care se adaugã fragmentele inedite din Îndreptar pãtimaº; credeþi
cã ne mai rezervã Cioran ºi alte surprize?
Constantin Zaharia: De ce nu? Cioran este plin de surprize. Aþi
vãzut ce s-a întâmplat dupã mortea Simonei Boué, când au fost descoperite
zeci de caiete conþinând diferite versiuni ale unor cãrþi scrise ºi
rescrise de Cioran cu o încãpãþânare dumnezeiascã. Ca sã nu mai vorbesc
despre cele optsprezece caiete, care cuprind continuarea celor publicate
în 1997 ºi care acoperã perioada 1973-1980. Este o adevãratã minã
de aur aceastã descoperire. Sper ca ele sã vadã lumina tiparului într-o
bunã zi.
De fapt, în ciuda imaginii de scriitor de ocazie pe care Cioran vrea
sã o lase despre sine, trebuie sã recunoaºtem cã el a scris enorm, nu a
fost numai un cititor pasionat, poate cel mai cultivat dintre parizieni, ci
ºi un scriitor de meserie, care s-a îndeletnicit zilnic cu acest exerciþiu. De
unde cantitatea impresionantã de manuscrise rãmase dupã moartea sa.
62