REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

Mircea Morariu
tã la editura Adevãrul. Partea cu adevãrat
palpitantã, în cel mai bun ºi mai serios
sens al termenului, din volumul ce are
aproape 500 de pagini (de unde si plaja
extrem de largã a subiectelor abordate), e
cea în care fostul lider comunist vorbeºte
despre ultimii ani ai dictaturii lui Nicolae
Ceauºescu, mai exact din 1987 încolo.
Sunt anii în care la Moscova Mihail Gorbaciov
imprimã o nouã direcþie politicii
interne ºi internaþionale a Uniunii
Sovietice, din ce în ce mai conºtient de falimentul
comunismului pe care a încercat,
fãrã succes, sã îl salveze. Prin comparaþie
cu realismul conducãtorului relativ
tânãr ºi reformator de la Kremlin, decuplarea
de la realitate a lui Nicolae
Ceauºescu pare halucinantã. Dictatorul
de la Bucureºti era, în termeni psihiatrici,
un paranoic ori un psihopat paranoic,
boala lui manifestându-se în chip fatal pe
tot parcursul anului 1989 ºi, mai cu seamã,
în decembrie 1989. Ceauºescu a refuzat
orice îmbunãtãþire a nivelului de trai
din România, chiar ºi dupã ce în aprilie
1989 a anunþat plata datoriei externe. Românii
ºi bunãstarea lor ieºiserã din calculele
ºefului Statului român. Era obsedat în
continuare de export ºi dispreþuitor la
adresa satisfacerii necesitãþilor interne.
Refuza progresele tehnicii, automatizarea,
calculatoarele de teamã cã nu vor mai
avea oamenii ce munci ºi se vor genera
miºcãri sociale. Ceauºescu era convins de
eternizarea lui la putere, se credea iubit
de popor ºi se socotea infailibil. Nu a realizat
nici o clipã ce se întâmpla cu adevãrat
în Europa de est din octombrie 1989 încolo.
58
Nu a înþeles nici ceea ce se petrecea mai
întâi la Timiºoara ºi apoi în mai multe localitãþi
din þarã, dar ºi la Bucureºti. Aflãm
din mãrturiile lui ªtefan Andrei cã a plecat
în Iran fiindcã se imagina pacificator între
triburile rivale din Afganistan. Credea cã
timpul încremenise ºi cã poate juca un rol
asemãnãtor celui jucat în Orientul
Mijlociu. În 21 decembrie, dupã mitingul
de la vremea prânzului ce se va dovedi fatal,
s-a dus la culcare la ora 22.30.
Am aflat, de asemenea, cu stupoare cã
România a sponsorizat campania electoralã
lui Willy Brandt în Germania (cel puþin
un deputat a fost ales de pe urma banilor
trimiºi de la Bucureºti) ori a lui
François Mitterrand sau cã Elena Ceauºescu
era neagreatã de fostul lider libian
Muammar al Gaddafi. De unde ura ei pentru
Colonel.
Nu e însã mai puþin adevãrat cã ºi imaginea
autocreatã de ªtefan Andrei, în conformitate
cu care el era preocupat de soluþionarea
unor probleme ale comerþului
exterior în chiar acele zile ºi ore de foc, cã
era singurul care muncea în acele momente
de cumpãnã, pare cel puþin deplasatã.
Ca ºi planurile de reformare a comunismului
ºi a partidului cu Nicu
Ceauºescu drept lider ºi cu ªtefan Andrei
drept prim-ministru. Indiciu pertinent cã
nici un comunist relativ lucid asemenea
ªtefan Andrei nu a înþeles cã vremea socialismului
ºi a reformelor trecuse. Cã a
venit vremea schimbãrii radicale. Cã România
a ratat aceastã schimbare e însã altã
poveste.