REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

Criticã literarã excepþionalã ºi interesul deosebit al cititorilor au situat,
încã de la început, romanul Tangou satanic printre operele fundamentale
ale literaturii maghiare contemporane. „Povestea” cu inflexiuni neobiºnuite
e generatã de o concepþie care încã nu fragmentase lumea, devenind,
tocmai din cauza asta, tragicã – e certificatul propriei stãri existenþiale
ºi al situaþiei istorice. Este vorba de un document privind demascarea
minciunilor necesare autoconservãrii ºi, concomitent, al jindului,
al veºnicei amãgiri. În cele peste douã decenii care au trecut de la apariþia
romanului, acesta nu ºi-a pierdut actualitatea, (dimpotrivã), acest lucru
fiind demonstrat atât prin reeditãrile repetate, de interesul permanent
privind traducerile în cele mai diverse limbi, cât ºi de succesul filmului
(realizat de cunoscutul regizor maghiar, Béla Tarr, pe baza romanului,
scenariului aparþinând autorului), considerat o operã de referinþã cinematograficã.
Despre filmul (alb-negru) ajuns pe ecrane abia dupã 10 ani
de la apariþia romanul (fiind o condiþie pusã de cenzura epocii de atunci),
Susan Sontag spunea: „...fiecare minut din cele ºapte ore e fascinant ºi
irezistibil. În viaþa pe care o mai am de trãit, cel puþin o datã pe an aº
viziona cu plãcere acest film“. (A.P.)
Vom învia*
Tangou satanic
Ceasul de deasupra capului lor aratã zece fãrã un sfert, dar,
oricum, nu se aºteptau la altceva: ºtiu bine la ce foloseºte neonul, ce
bâzâie de-þi crapã creierii, pe tavanul întreþesut cu plasa crãpãturilor
subþiri cât un fir de pãr, veºnicul ecou al trântitului de uºi, organizat sistematic,
la ce folosesc aici cizmele grele, potcovite cu blacheuri babane,
în formã de semilunã, când se izbesc, scoþând scântei, pe carapacea de
keramit ce acoperã coridoarele neobiºnuit de înalte, la fel cum bãnuiesc
ºi motivul pentru care nu ard luminile în spate, ºi din ce cauzã este peste
tot obscuritatea asta atât de obositoare, ba, mai mult, ºi-ar scoate chiar
pãlãria, cu admiraþie ºi mulþumire complice, în faþa acestui sistem excelent
elaborat, dacã de data asta n-ar fi tocmai ei doi nevoiþi sã stea gârboviþi
pe banca lustruitã de sute ºi sute de ºezuturi, cu ochii aþintiþi pe
clanþa de aluminiu de la uºa camerei 24, ca, obþinând permisiune de
intrare, sã li se ofere („Nu mai mult de...“) douã-trei minute, timp în care
ar putea risipi „umbra bãnuielilor apãrute“. Pentru cã despre ce altceva
ar putea fi vorba dacã nu despre o confuzie absurdã, pricinuitã de un
funcþionar fãrã îndoialã cã foarte conºtiincios, dar prea zelos?...
* Fragment din romanul Tangou satanic, în curs de apariþie la Curtea Veche Publishing.
95