REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

Marius Miheþ
Alexa împarte cu fiecare narator ceva memorabil, la fel cei din þarã, dupã
cum Sonia este „geamãnul” lui Carlos ºi aºa mai departe. Sunt eroi care nu
se pot despãrþi de atracþiile acestea imperceptibile, fascinate de teoria afinitãþilor.
Chiar fãrã aceastã conºtiinþã, ele trãiesc frenetic atunci când trebuie
sã refacã o apropiere necunoscutã sau înstrãinatã.
Aceasta este proza lui Stelian Þurlea, o veºnic reluatã crizã a afinitãþilor
ºi identificãrilor.
Cercurile vicioase amânã ºi reproduc modele care vor intermedia
finalmente regãsirile esenþiale. Rãmâne doar un mister neelucidat, eminamente
necesar pentru cititorul ajuns prea aproape de graniþa intimã
a adevãrului. Dacã Ileana are puterea de a selecta informaþiile, ea trece
peste ce amãnunte vrea pentru „a limpezi povestea”. De fapt, ea nu transcrie
poveºtile ori naraþiunea strãbunicii, ci totul poate fi povestea ei, în
care oamenii sunt capitole, fiºe de roman, portrete ºi schiþe posibile de
personaje. Senzaþia e cã am pus mâna pe fiºele de lecturã ale unui scriitor
a cãrui treabã se rezumã la a realiza scheletul informaþiilor. Ileana îºi
asumã limpede perspectiva narativã. Ceilalþi naratori vorbesc ca ºi cum
ar mãrturisi în faþa unui reporter sau poliþist sub acoperire. La fel mintea
de computer a lui Delavilla, care reface frânturile de informaþii, dar
scapã ºtirile adevãrate, pe cei care sunt în spatele poveºtii. Lumea interlopã
nu este curãþatã, ºi nici mãcar strãbunica nu crede în miracole. În
final rãmân interogaþiile specifice suspansului, oricine poate fi suspectul
principal, mai ales cei neimplicaþi din þarã, iar aventurile surorilor
clasificã un nou dosar pentru a face loc altuia, mai spectaculos.
Talentat ºi încãpãþânat sã monteze enigme sofisticate, Stelian
Þurlea scrie roman cu nostalgia unui cititor ideal, nerãbdãtor sã plece în
cãutarea Graalului la cel mai mic indiciu. Te voi rãpi la noapte! este istoria
alertã a unor afinitãþi. Gândite în note sociale ºi psihologice, labirintice
ºi concludente pentru o lume deopotrivã banalã ºi magicã, atracþiile
sunt nuanþate memorabil de un maestru al genului. Din pãcate, prea puþin
cunoscut.
42
O poveste despre imanenþã
Ne place sau nu, în lumea ficþiunii nu poþi pieri decât prin tine
însuþi. Are dreptate Kierkegaard, iar motoul ales de Alexandru Jurcan
pregãteºte bine sensul unui microroman care expliciteazã cât poate acest
verdict. Poetul clujean frecventeazã avid douã teritorii la fel de
reale. Dacã, în planul concret, desluºitul argumenteazã sensul existen-