REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

Tangou satanic
tru a se pãstra într-o singurã trãsãturã ceea ce, peste ani, tot sub þãrânã
va ajunge. Irimiás trage dupã sine uºa, grãbeºte pasul, trece prin încãperea
plinã de forfotã ca sã-l ajungã din urmã pe Petrina, care e deja pe coridor,
fãrã sã se uite în urmã dacã tovarãºul sãu îl urmeazã sau nu, simte
cã-n cazul în care s-ar uita ar putea fi chemat înapoi. Lumina se cerne
prin niºte nori denºi, oraºul respirã parcã printr-un fular, pe strãzi
mãturã un vânt ursuz, casele, trotuarele, drumurile sunt fãrã apãrare în
ploaia torenþialã. Bãtrânele stau îndãrãtul ferestrelor, prin perdelele
uºoare, din dantelã, se holbeazã la ploaia pâcloasã ºi li se strânge inima
vãzând cã afarã, pe chipurile refugiate sub streºini, se oglindeºte aceeaºi
nelegiuire ºi aceeaºi tristeþe, pe care acolo, înãuntru, nici mãcar sobele
fierbinþi, de teracotã, prãjiturile aburinde nu le mai pot alunga. Irimiás
se preumblã furios prin oraº, Petrina aleargã indignat, cu paºi mãrunþi,
în urma lui, din când în când se opreºte ca sã-ºi mai tragã sufletul, vântul
îi suflã în spate pulpana paltonului. „Acu’ încotro?“ întreabã indispus.
Dar Irimiás nu-l aude, merge mai departe, mormãie ameninþãtor.
„Pentru asta o sã plãteascã scump... O sã plãteascã scump bãdãranul
ãsta...“ Petrina îºi accelereazã mersul. „Sã lãsãm dracu’ aici ºandramaua
asta!“ propune, dar tovarãºul lui lasã sã-i treacã ºi vorbele astea pe lângã
ureche. Petrina îºi ridicã vocea. „Sã mergem undeva, pe malul braþului
de sus al Dunãrii, am putea pune la cale ceva acolo...“ În schimb, Irimiás
nici n-aude, nici nu vede. „Îi sucesc gâtul...“ îi spune tovarãºului sãu,
arãtându-i prin gesturi cum o sã facã. Dar ºi Petrina rãmâne ferm pe poziþie.
„Atât de multe lucruri am putea face pe acolo... De exemplu, ca sã
spun aºa, ne putem ocupa cu pescuitul... sau, fii atent la mine: dãm de
un tip leneº, putred de bogat, care vrea sã-ºi construiascã mai multe case
sau ceva...“ Se opresc în faþa unei cârciumi, Petrina se scotoceºte prin
buzunare, numãrã banii pe care îi au, apoi intrã amândoi pe uºa de sticlã.
Înãuntru pierd vremea doar câþiva oameni, un aparat mic de radio
aflat în poala îngrijitoarei postate în faþa uºii veceului transmite dangãtul
clopotelor de la miezul zilei; mesele încã pãtate de apã de la cârpa de
ºters lipicioasã, viitoare martore ale micilor învieri, fiind, în general, fãrã
stãpâni, se clatinã de pe un picior pe altul; cei patru-cinci bãrbaþi dezamãgiþi,
cu faþa scofâlcitã, distanþaþi unii de alþii, cu coatele rezemate pe
mese, fie o pândesc pe chelneriþã, holbându-se la pahare, fie compun
scrisori în timp ce-ºi beau încet, plescãind din buze, cafeaua, palinca sau
vinul. O duhoare amarã, stãtutã se amestecã întru totul cu vãlãtucii de
fum de þigarã, respiraþii acre plutesc spre tavanul plin de funingine,
lângã intrare, retras în spatele unei sobe prãpãdite, care emanã miros de
petrol, un câine ud leoarcã, jigãrit, tremurã uitându-se înspãimântat
107