REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

Ioan Moldovan
extincþiei ºi cu mãiestrite întorsãturi ale limbii
ca pentru un alt triumf al morþii ori pentru o
accepþie târzie a ceea ce se chema în alt veac
morbidezza, un sentiment al frumuseþii, nu al
fericirii, în consens cu confesiunea de pe coperta
a patra a cãrþii: „Pânã la urmã, ne consolãm
cu iluzia cã sensul nu e altceva decât blana
electrizatã de prea multã mângâiere a unui animal
de curând domesticit. Iar, cu trecerea
anilor, ajungem sã ne dãm seama cã frumuseþea
e mai frecventã decât fericirea.” Rãgazul
luminos e oferit de imaginarea în regimul
reveriei a acelei femei care se ascunde în
fiecare poem (În fiecare poem): „Doar uneori
asemenea cu sufletul nevãzut al stelelor/ trupul
ei se viseazã pe sine/ jumãtate carne jumãtate
abur/ eu stau între ele hotar/ jumãtate pâine
jumãtate vin/ ca un pelerin în þinutul mãnos
al hazardului.”
A doua parte a cãrþii e un Jurnal de
jocuri, cuprinzând „23 de ipostaze ale verii”, în
care, simulând maniera arghezianã de copilãrire,
poetul , retras undeva la Valea Cãprioarei,
cântã, descântã ºi vrãjeºte stihuri cu „diverse ºi
diverse stãri” pentru a le împãrtãºi celor care
sunt apþi de acest fel „joc” poetic: „ªi care din
prieteni mi-ar putea spune cu cine sã/ împãrtãºesc
entuziasmul carisma ridicolul/ unor trecãtoare
momente ori orele de conversaþie/ cu
persoanele care au murit demult?” (Luni ani
de zile).
32