REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

László Krasznahorkai
lua avânt. „Ei, ia te uitã! se bucurã Petrina. útia chiar cã suntem noi,
cumetre! Sã fiu al dracu’ dacã nu-i aºa! Ia dã-mi poza aia, sã-mi vãd mai
bine mutra de boºorog!“ Bãiatul îi împinge mâna. „Ei! Ce vrei? Gata cu
circul gratuit! Ia-þi de aici laba jegoasã!“ Pune fotografia înapoi, în punga
de nailon, apoi piteºte punga sub cãmaºã. „Hai, mãi, puºtiule! îl roagã pe
o voce mieroasã Petrina. Aratã-mi mai bine poza aia, abia am vãzut ceva
din ea.“ „Dacã vrei sã te mai uiþi... atunci... se codeºte bãiatul ...atunci, la
primãvarã, dumneata tre’ sã-mi faci lipieala cu madam cârciumãreasa, cã
ºi aia are þâþe bune!“ Furios, Petrina porneºte mai departe („ªi mai ce,
mãi pui de drac!“), bãiatul îi dã un brânci ºi se repede dupã Irimiás.
Petrina gesticuleazã un timp, apoi îºi aminteºte de fotografie, zâmbeºte,
mormãie ceva în sinea sa, grãbindu-ºi paºii. Ajung la cruce, de aici nu
mai au mult de mers, nici o juma’ de orã. Bãiatul îl pândeºte cu admiraþie
pe Irimiás, merge în urma lui, þopãie când în dreapta, când în stânga acestuia.
„Mari s-a lipsit de cârciumar! raporteazã cu voce tare în timp ce
trage din þigara, cine ºtie a câta oarã aprinsã, ce-i arde deja unghiile.
...ehei, madam Schmidt, aia de mult e cu ºchiopu’, iar directorul ºcolii,
acasã, se descurcã singur... Ce jigodie scârboasã... dumneata nici mãcar
nu-þi poþi imagina!... sora mea mai micã e complet dilie, tace ºi tot tace
ºi pândeºte, îi pândeºte pe toþi, tot timpul, degeaba o bate mama, asta n-o
ajutã, i-au ºi spus cã rãmâne dilie toatã viaþa... doctorul stã mereu închis
în casã, poate nu mã crezi, dar ãla chiar cã nu face nimic, da’ chiar cã
nimic! Stã pe un scaun toatã ziua ºi toatã noaptea, pânã ºi de dormit
doarme pe scaun, ºi pute rãu de tot la el, mai ceva ca într-o gaurã de
ºobolani, la el zi ºi noapte arde lumina, lui chiar cã îi este totuna,
fumeazã þigãri una mai bunã decât alta, ºi bea întruna, trage-n el ca o sugativã,
dacã nu mã crezi, întreab-o pe madam Kráner, o sã-þi povesteascã
ea, chiar mai multe, o sã vezi. O, da, ºi tocmai azi aduc Schmidt ºi Kráner
banii pentru dobitoace, aºa cum zic, din februarie asta face toatã lumea,
în afarã de mama, pe ea n-au vrut-o, gunoaiele dracu’. Moara? Pãi la
moarã numai ciorile mai umblã, ºi surorile mele mai mari, pentru cã
acolo obiºnuiesc sã ºi-o tragã, târfele împuþite, dar ce prostovane, imagineazã-þi,
mama le ia toþi banii, apoi, ele se pun pe bocit! D’apoi eu n-aº
suporta aºa ceva, asta-i sigur! La cârciumã? Acolo nu se mai poate! Cârciumãreasa
a luat-o razna, i s-a fãcut gura mare, cât un cur de vacã, dar
slavã Domnului, acu’ în sfârºit s-a mutat în casa de la oraº, rãmâne acolo
pân’ la primãvarã, a spus cã aici e noroi, nu vrea sã se mânjeascã ºi, de
râsul lumii, cârciumarul tre’ sã meargã o datã pe lunã acasã, apoi când
se-ntoarce, aratã ca un cotoi belit, îl terminã nevastã-sa... ªi-a vândut
Pannónia, ºtii, motocicleta aia al dracu’ de bunã, ºi ºi-a cumpãrat o rablã
114