REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

Tangou satanic
prezenþa de spirit nu-l pãrãseºte; face câþiva paºi, se opreºte, îºi îndreaptã
privirea spre tavan, asemenea unei persoane care, cu bun-simþ ºi tact,
nu observã situaþia jenantã în care se aflã celãlalt. „Stimate domn!
începe pe un ton delicat. N-am uitat ºi nu uitãm obligaþiile pe care le
avem. Acum suntem aici ºi am dori sã vã rãspundem rugãminþii conform
cãreia credeþi de cuviinþã cã este nevoie sã schimbaþi câteva
cuvinte cu noi, aºa cum reiese din scrisoarea trimisã asearã. Suntem
niºte cetãþeni de... devotaþi ai acestei þãri, din cauza asta ne oferim –
bineînþeles, din proprie iniþiativã – serviciile la care – îmi permit sã vã
reamintesc – de câþiva ani la rând, e adevãrat, nu în mod sistematic, aþi
avut amabilitatea sã apelaþi. Cu siguranþã cã nu v-a scãpat din vedere faptul
cã între timp s-a produs o pauzã regretabilã, motiv pentru care o
vreme a trebuit sã ne duceþi lipsa. Vã garantãm ºi cu aceastã ocazie cã,
la fel ca întotdeauna, ºi de acum înainte vom evita treaba fãcutã de mântuialã
ºi alte apucãturi. Puteþi sã-mi daþi crezare când vã spun cã ºi-n
viitor vom lucra la un nivel calitativ ridicat, caracteristic pentru noi.
Suntem bucuroºi sã vã oferim serviciile noastre.“ Înduioºat, tovarãºul
sãu îl aprobã tãcut din cap, manierele abia îl reþin sã nu-i strângã acolo,
pe loc mâna prietenului. Între timp ºeful se ridicã anevoie de pe podea,
îºi desface pumnul ºi-ºi aruncã o tabletã albã în gurã, pe care dupã mai
multe încercãri, chinuindu-se, în final o înghite fãrã apã. κi scuturã praful
de pe genunchi ºi-ºi ocupã locul îndãrãtul mesei. κi sprijinã braþele
încruciºate pe mapa uzatã, din piele artificialã, ºi se uitã þintã la cel doi
indivizi bizari, care într-o neglijentã poziþie de drepþi privesc undeva,
peste capul lui. Gura i se schimonoseºte a durere, suferinþã care i se
prelinge pe toatã faþa, fãcând ca peste trãsãturile chipului sã i se aºtearnã
o ordine amarã. Fãrã sã-ºi miºte coatele, scoate o þigarã din pachet, o
pune în gurã ºi o aprinde. „Ce spui?“ întreabã suspicios, cu o expresie
încurcatã, iar picioarele îi danseazã nervos sub masã. Dar întrebarea se
roteºte fãrã nicio þintã în aer, cei doi tipi stau nemiºcaþi ºi tac indulgent.
„Dumneata eºti cizmarul ãla?“ încearcã din nou ºeful sã intre în vorbã,
în timp ce pufãie îndelung în faþa lui fumul care învãluie teancul mare
de acte îngrãmãdite pe masã, apoi începe sã se învârtejeascã în jurul lui,
durând ceva timp pânã când se poate iar vedea câte ceva din trãsãturile
chipului. „Nu, vã rog... spune cel cu urechile clãpãuge, simþindu-se profund
jignit. Noi am fost citaþi pentru azi, ora opt...“ „Aha! – se precipitã
satisfãcut ºeful. ªi de ce n-aþi fost aici la timp?“ Cel cu urechile clãpãuge
se uitã la el de jos, cu o privire plinã de reproº. „Aici e o neînþelegere, ca
sã spun aºa... Noi am fost aici la timp, am fost punctuali, nu vã amintiþi?“
„Înþeleg.“ „Da’ de unde înþelegeþi, domn’ ºef! continuã însufleþit cel
99