REDACÞIA - Revista de Cultura Familia - Revista Familia

Alexandru Muºina
ridichi ºi vînzãtoarea i-a zis „Aici nu-i pe ales, domnul! Se ia la rînd”.
Domnul Costel s-a înfuriat, s-a-nroºit la faþã, a deschis gura sã zicã ceva ºi
s-a prãbuºit cu faþa în maldãrul de ridichi. I-o fi plesnit vreo venã la cap,
sau inima, cã se tot vãita în ultima vreme. În coºciug era vînãt ºi, la un
moment dat, a început sã-i curgã sînge din nas. Doamna Aristiþa, nevastã-sa
– o ºtii, Florinel mamã, lucra la alimentara de la Gemenii, era ºefã
de magazin, îþi dãdea bomboane mentolate cînd erai mic – era pierdutã
cu totul, sãraca de ea... Dar sã vezi tragedie-n Nigeria: s-a prãbuºit un
avion cu 97 de pasageri, toþi au murit, peste tot se vedea numai carne
arsã, oase ºi bucãþi din avion... I-au cãutat în junglã o zi ºi jumãtate pînã
sã-i gãseascã. Iar într-o comunã din Bacãu, unul care voise sã-ºi vîndã
copiii pentru organe ºi fusese prins, dupã ce a ieºit din puºcãrie – i-au
dat drumul cu trei ani mai devreme, cicã pentru bunã purtare, cã aºa fac
acum – la nici douã luni, ºi-a omorît nevasta ºi cei doi copii, le-a tãiat
gîtul ºi pe urmã s-a predat. În Harghita, de la ploile torenþiale, au fost
inundate trei comune, a arãtat ºi la televizor, apa a intrat în casele oamenilor,
iar pe strãzi nãmolul era de un metru... Dar ungurii, harnici, s-au ºi
apucat sã cureþe, sã repare, n-au aºteptat, ca ai noºtri, sã vinã guvernul
sã-i ajute...
Florinel mesteca încet ºniþelul de pui. Era chiar pui-pui, nu soia;
era duminicã ºi mai erau cîteva zile pînã la postul Sfinþilor Petru ºi Pavel.
Se gîndea dacã sã-i spunã sau nu mamei lui despre întîlnirea cu ciudatul
de la Sibiu. Ce sã-i spunã? Cã, la un moment dat, l-a abordat un þigan
ultraelegant, îmbrãcat în smoking, care i-a spus cã el, Florin, e nepotul
unui anume boier Drãculea de la Periºani, urmaºul lui Vlad Þepeº, care
bea sîngele þiganilor de pe moºia lui. Iar þiganii îi erau chiar recunoscãtori
pentru asta. Lumea-i plinã de sãriþi de pe fix, iar mama lui e atît de
sensibilã, de impresionabilã. Cînd o sã audã de sînge, iar o sã înceapã cu
poveºti cu atentate, accidente, cu avorturi, dat cu toporul în cap etc.
etc... Florinel se obiºnuise cu poveºtile ei de groazã, se imunizase, treceau
pe lîngã el. La o adicã, era modul în care doamna Eufrosina Angelescu
Dragolea percepea ºi trãia lumea, era plãcerea ei... Pe Florinel, fiul
ei, îl interesau semiotica ºi Proust, pe dînsa morþile sîngeroase ºi catastrofele.
Era, aici, o micã diferanþã, cum ar spune Derrida. Fifi o înþelegea:
în toate poveºtile mamei lui exista o urmã, cum ar zice Lacan, a
traumei morþii tatãlui lui, despre care ea nu vorbea aproape niciodatã.
Poate ºi a altor traume, mai vechi ºi mai adînci... „A exhiba pentru a ascunde”,
ºi-a zis Florinel. „Dar asta-i deja în Edgar Allan Poe! Problema e:
ce mã fac eu cu ce-a zis Boboieru? Sã-i spun sau nu? Dacã þiganul are, totuºi,
dreptate? Dacã mama lui e fiica acelui boier Drãculea?” „Dragolea,
76