guide 1.qxp - acces la educaţie pentru grupurile dezavantajate

M-am speriat, pentru cã aveau o atitudine atât de neprietenoasã. Nu ºtiam ce
sã fac. Nu i-am spus nimic profesoarei, pentru cã m-am gândit cã era prea
ocupatã ca sã mã ia în seamã. Am vrut sã îi spun mamei cã nu îmi place la
ºcoalã, dar deja acum ºi ea ºi bebeluºul erau bolnavi la pat. Bunica mi-a spus
sã nu o deranjez cu poveºti de la ºcoalã. Mi-am dat seama cã pentru Maria
lucrurile nu stãteau chiar aºa de rãu, poate pentru cã era mai micã ºi mai
tãcutã, dar eu eram în mod clar foarte nepopularã. Am încercat sã le întreb
pe Ana ºi pe Elena ce nu era în regulã cu mine – asta se întâmpla într-o
dimineaþã pe drumul cãtre ºcoalã, dar ele au ridicat din umeri ºi au spus cã:
„Nimic. Totul o sã fie bine.“
Dar în ziua aceea, când mã întorceam de la ºcoalã, un întreg grup de fete au
pus mâna pe mine ºi m-au brutalizat. ªi e foarte probabil cã Ana ºi Elena
ºtiau care era planul, pentru cã o luaserã înainte cu Maria destul de repede,
astfel încât sã nu îºi dea seama de ce se întâmpla.
Cred cã era un grup de cinci fete, dar a fost suficient. Dupã ce m-au atacat,
s-au îndepãrtat repede pentru cã trecea un camion. Nu eram sigurã dacã se
terminase. Tremuram ºi mã þineam cu mâinile de fustã ºi de jerseu,
ºtergându-mi lacrimile ºi suflându-mi nasul. Am încercat sã fug în josul
dealului sã o prind din urmã pe Maria, dar am cãzut rãu ºi m-am julit la
genunchi ºi la mâini.
Maria, Ana ºi Elena au urcat dealul pânã la mine ºi am auzit-o pe Elena
spunând foarte clar:
„Ia uite, Maria, sora ta cea împiedicatã a cãzut pe pantã, sãraca. Ia uite
cum ºi-a fãcut hainele!“
Am înþeles atunci cã ºi ele erau de partea duºmanului ºi m-am hotãrât sã
mã duc acasã fãrã sã le spun cât de îngrozitor mã simþeam. Acasã m-am
spãlat ºi mi-am ascuns jerseul. În ziua aceea nu am spus nimic mamei sau
surorii mele despre cele întâmplate. Mama arãta foarte slãbitã ºi nu am vrut
sã îºi facã griji. Dar a doua zi, aceleaºi fete m-au prins din nou în cursã. De
data asta una dintre ele m-a zgâriat pe faþã, în timp ce alta mi-a bãgat un
bãþ ascuþit în ureche ºi nu am putut sã ascund sângele de mama.
Plângeam:
„Mamã, te rog, vino la ºcoalã ºi spune-i profesoarei ce îmi fac ca sã nu
mã mai terorizeze.“
A doua zi, mama s-a dus la ºcoalã deºi nu se simþea bine. Dupã aceea mi-a
povestit cã profesoara a fost ºocatã de ceea ce s-a întâmplat ºi i-a spus cã
este probabil din cauzã cã în ºcoalã nu prea vin copii noi. Profesoara i-a
atenþionat pe toþi copiii ºi a doua zi m-am dus ºi eu la ºcoalã, dupã o zi de
stat acasã.
Însã povestea mea nu are un final fericit. Am continuat sã mã duc la ºcoalã
în fiecare zi ºi nimeni nu m-a mai agresat fizic, însã multe dintre colegele
mele veneau la mine ºi îmi ºopteau tot felul de lucruri.
„Am vãzut-o pe mama ta. Este foarte bolnavã. Cred cã de fapt este pe
moarte. Eºti o strãinã, nici nu ºtii sã vorbeºti cum trebuie. Eºti o
plângãcioasã. I-ai spus profesoarei despre mica noastrã confruntare! Eºti
un copil din flori, nu ai tatã …“
Nu m-am mai putut bucura de nimic pânã când nu am plecat din satul
bunicii ºi de la acea ºcoalã îngrozitoare. O astfel de experienþã te poate face
sã ai coºmaruri toatã viaþa.
6. LECTURI SUPLIMENTARE
105