guide 1.qxp - acces la educaţie pentru grupurile dezavantajate

Lectura
6.3
„DACÃ ÎMI SPUI DESTUL DE DES CÃ SUNT O PROBLEMÃ,
VOI SFÂRªI PRIN A-ÞI DEMONSTRA CÃ AI DREPTATE …“
În lecturile 6.1 ºi 6.2 din acest Ghid am luat în considerare modul în care prejudecãþile ºi atitudinile negative faþã
de oamenii care sunt altfel se pot dezvolta în noi de la o vârstã foarte fragedã. Am discutat, de asemenea, felul în
care ceea ce ne înconjoarã ºi experienþele de zi cu zi promoveazã constant ºi consolideazã mesaje care spun cã
anumite grupuri de oameni sunt mai bune decât altele, fie cã se referã la minoritãþi, oameni cu dizabilitãþi, oameni
de credinþe diferite, chiar ºi anumite grupuri de vârstã. Am aflat cã sunt cerute eforturi conºtiente, pentru a evalua
în mod critic efectele unor asemenea mesaje asupra noastrã ºi pentru a ne asigura cã elevii sunt educaþi într-un
mediu care ajutã la contracararea efectelor acestor mesaje asupra lor.
În acest modul ºi în urmãtorul ne vom ocupa de ceea ce poate interveni în absenþa unor asemenea eforturi.
Teoria etichetãrii, pe scurt
Cu mai bine de douã decenii înaintea apariþiei educaþiei împoriva discriminãrii ºi a tehnologiei care permitea cercetarea
pe scarã largã a atitudinilor implicite, sociologii au început sã fie interesaþi de modul în care opereazã stereotipia ºi
discriminarea ºi de maniera în care acestea puteau afecta munca profesorilor ºi comportamentul copiilor.
Teoria etichetãrii a fost dezvoltatã de Howard Becker în cartea sa din 1963 „Cei din afarã: Studii de sociologie
deviaþionistã“. Lucrarea lui Becker ºi a altor cercetãtori din aceastã perioadã a apãrut pe fondul activismului civic
din ce în ce mai intens ºi a conºtientizãrii crescânde a drepturilor civice din SUA.
Teoria etichetãrii spune cã „Deviaþionist este acela la care eticheta a fost aplicatã cu succes; comportament deviaþionist
este comportamentul pe care îl eticheteazã astfel oamenii.“ Becker (1963)
Simplu spus, teoria afirmã cã un comportament „problemã“ este acel comportament care a fost etichetat drept
problematic; cã actul etichetãrii este cel care creeazã problema, ºi nu indivizii.
Teoria etichetãrii continuã cu argumentarea cã etichetele, în mod curent, emanã de la un fel de autoritate; de
exemplu, un profesor, un pãrinte sau o persoanã importantã, care repetã ºi consolideazã eticheta pânã când aceasta
devine ferm asociatã unui individ. Teoria mai afirmã cã atunci când etichetele sunt ataºate oamenilor, poate fi dificil
pentru un individ sã mai scape de ele; individul poate ajunge sã le accepte, le interiorizeazã ºi crede cã sunt adevãrate.
Hargreaves (1967) ne furnizeazã o metaforã utilã: ideea „eului oglindit“. Aceasta exprimã ideea cã noi ne
construim pãrerea despre noi înºine din felul în care se poartã alþii cu noi. Experimentul faimos al lui Jane Elliot
„Ochi albaºtri, ochi cãprui“, cu elevii de clasa a treia dintr-o ºcoalã din Iowa, SUA în 1968 a demonstrat efectele
puternice ale etichetãrii în situaþii sociale ºi felul în care procesul de etichetare poate crea rapid imagini
distorsionate despre sine, atât în cel care eticheteazã, cât ºi în cei etichetaþi, ambele pãrþi ajungând sã accepte
eticheta, mai degrabã decât individul, ca ºi caracteristicã definitorie.
Etichetarea în clasã
Impactul etichetãrii
asupra atitudinilor
ºi realizãrilor elevilor
Hargreaves a arãtat cum poate fi aplicatã etichetarea în educaþie ºi a observat cã existã feluri variate în care
profesorii îºi folosesc experienþa pentru a eticheta ºi categorisi elevii:
Atunci când un profesor ia o clasã nouã, el (sic) va tinde sã împartã clasa în
trei categorii. În primul rând, copiii „buni“ care sunt conform aºteptãrilor
sale. În al doilea rând, elevii „rãi“ care deviazã. În al treilea rând, aceia care
nu se remarcã nici prin conformitate, nici prin deviere. Numele elevilor din
6. LECTURI SUPLIMENTARE
61