guide 1.qxp - acces la educaţie pentru grupurile dezavantajate

Lectura
6.5
De la integrare
la incluziune
Lectura 5 a rezumat unele din modelele educaþionale care au dominat drumul spre incluziune pe care, teoretic,
ne-am angajat deja de mai mult de treizeci de ani. O etapã importantã a acestui traseu a fost cea de evoluþie de la
integrare la incluziune, deºi mulþi mai folosesc încã termenii de „integrare“ ºi „incluziune“ unul în locul celuilalt.
Ca ºi „multicultural“ ºi „intercultural“, „integrare“ ºi „incluziune“ au de fapt semnificaþii diferite. Aceastã Lecturã
clarificã aceste diferenþe ºi discutã unele preocupãri exprimate de susþinãtorii abordãrii integraþioniste cu referire la
ºcolile care încearcã sã introducã programe de incluziune completã pentru anumite grupuri de copii.
Spre integrare
Dupã cum am observat în lecturile precedente, anterior apariþiei conceptului de incluziune, politica dominantã faþã
de elevii cu deficienþe ºi faþã de cei ce suferã de multe alte tipuri de dificultãþi era cea de retragere ºi segregare,
susþinutã de modelele deficitului ºi de cele medicale. Conceptul de incluziune a început sã-ºi facã apariþia în anii 1970
ºi 1980 odatã cu introducerea legislaþiei internaþionale care a influenþat ulterior legislaþiile naþionale la nivel mondial.
Pe parcursul anilor 1970 ºi 1980 noþiunea de integrare ºi-a câºtigat popularitatea printre realizatorii de politici. În
aceastã perioadã, în multe þãri au fost adoptate politici integraþioniste.
Diferenþierea dintre integrare ºi incluziune
Se face de multe ori confuzia între termenii de „integrare“ ºi „incluziune“, ceea ce face necesarã diferenþierea lor.
Integrarea este asimilarea unui elev în educaþia de masã, unde acesta se adapteazã (sau nu) politicilor, practicilor ºi
curriculum-urilor existente în ºcoala respectivã, în timp ce ºcoala în sine rãmâne în mare parte neschimbatã.
Spre deosebire de aceasta, incluziunea pune accentul pe necesitatea ca sistemul educaþional ºi ºcolile sã se schimbe
ºi sã se adapteze pentru a rãspunde nevoilor elevilor.
Existã mai multe forme de integrare, din care menþionãm trei forme principale:
• Integrarea locaþionalã: în care elevii sunt plasaþi în acelaºi perimetru cu ºcoala de masã, dar în care unii elevi
sunt gãzduiþi în clase sau unitãþi separate sau urmeazã un curriculum diferit.
• Integrarea socialã: în care elevii ce frecventeazã clase sau unitãþi speciale au posibilitatea de a socializa cu elevii
din ºcoala de masã, de exemplu, pe terenul de joacã, în pauza de masã, la întâlnirile la care participã toatã ºcoala.
• Integrare funcþionalã: în care se prevede (deºi nu întotdeauna în mod consecvent ºi riguros) participarea
comunã în cadrul programelor educaþionale care includ toþi elevii.
Comentatorii au susþinut cã, datoritã faptului cã mulþi elevi „integraþi“ nu asimileazã sau nu pot asimila
informaþiile în conformitate cu aºteptãrile ºcolii, aceºtia sunt supuºi segregãrii ºi marginalizãrii într-un mediu
presupus integraþionist. Ei nu sunt percepuþi ca membri valoroºi ºi pãrþi integrante ale comunitãþii ºcolii, ei nu
adoptã un rol complet ºi activ în viaþa ºcolii: ei sunt doar prezenþi la ºcoalã, în timp ce copiii din ºcoala de masã
rãmân prioritatea numãrul unu a ºcolii.
Cercetãtorii au subliniat, de asemenea, cã integrarea implicã o anumitã acþiune asupra indivizilor sau grupurilor
supuse marginalizãrii în conformitate cu standardele ºi condiþiile grupului social dominant, în timp ce incluziunea
reflectã aprecierea diversitãþii ºi recunoaºterea necesitãþii de a dezvolta rãspunsuri care sã vinã în întâmpinarea
diversitãþii de nevoi a elevilor.
Conceptul de educaþie incluzivã a apãrut ca urmare a recunoaºterii faptului cã integrarea nu era suficientã pentru a
împiedica marginalizarea copiilor cu nevoi speciale; copiilor cu deficienþe sau celor care diferã în alt mod faþã de
„norma“ generalã. Se recunoaºte acum faptul cã nu putem sã ne aºteptãm ca elevii sã se adapteze în mod miraculos
pentru a se armoniza cu politici ºi practici ºcolare ce au fost iniþial elaborate în vederea educãrii unei majoritãþi
dominante de copii, omogenã din punct de vedere cultural ºi fãrã dizabilitãþi. De asemenea, nu este acceptabil nici
sã cãutãm sã „remodelãm“ copiii care sunt diferiþi, presupunând cã nu este nimic rãu dacã aceºtia pierd sau sunt
forþaþi sã îºi ascundã aspecte importante ale propriei persoane, aspecte care le definesc identitatea. Recunoscând
6. LECTURI SUPLIMENTARE
69