CAPITOLUL 1

182
Calculul de stabilitate. Calculul de ordinul II.
Calculul de ordinul II constă din determinarea stării de tensiune
şi deformaţie, dintr-o structură acţionată de un ansamblu de forţe, prin
exprimarea echilibrului în raport cu poziţia deformată a acesteia. În
calculul de ordinul II sarcinile transversale şi eforturile axiale se
presupun cunoscute.
8.2. Calculul de stabilitate. Tipuri de pierdere a
stabilităţii
Se consideră două structuri: grinda simplu rezemată şi grinda
încastrată, figura 8.1. În cazul în care structurile nu sunt solicitate de
forţe exterioare ele se găsesc în poziţii iniţiale nedeformate (PIN, figura
1.a1.şi a2).
Dacă asupra structurilor se acţionează cu forţe exterioare, care
produc forţe axiale (sau se aplică încărcări pe direcţiile axelor
structurilor, de intensitate P), atunci structurile trec din poziţiile iniţiale
(PIN) în poziţiile deformate (PD).
Prin acţiunea unei cauze perturbatoare extrem de mici, o
structură (fie grinda simplu rezemată sau grinda încastrată) trece din
poziţia deformată (PD) într-o poziţie deformată auxiliară (PDa).
La îndepărtarea cauzei exterioare se constată următoarele:
a. structura revine din PDa în PD – se conchide că poziţia
deformată (PD) se găseşte într-un echilibru stabil;
b. structura din PDa tinde să se îndepărteze de PD – se consideră
că poziţia deformată se află într-un echilibru instabil;
c. structura rămâne în PDa – situaţia este considerată proprie
poziţiei de echilibru indiferent, referitor la PD.
a 1
b 1
P
D
PD a
PIN
a 2
PIN
PIN
Fig.8.1. Stările iniţiale şi stările deformate
ale unor structuri
Q
P P
În concluzie, luând în considerare cele de mai sus, se poate
stabili obiectul de studiu al calculului de stabilitate. Acesta este:
stabilitatea structurilor se ocupă cu identificarea echilibrului indiferent al
poziţiei deformate a unei structuri acţionate de un sistem de forţe.
PD
PD a
b 2